Cu câteva luni înainte de examenele naţionale, elevii din Dolj au primit astăzi rezultatele simulărilor județene pentru Evaluarea Națională și Bacalaureat. Ei au susținut testările la sfârșitul lunii ianuarie.
La simularea județeană a Evaluării Naționale, peste 57% dintre elevii de clasa a opta au obținut medii mai mari sau egale cu 5.00. Cele mai bune rezultate s-au înregistrat la Limba și literatura română, unde peste 66% dintre elevi au obținut note mai mari sau egale cu 5.00. La matematică, procentul este mai mic, de 52%. Au fost obținute și note de zece: una la Limba și Literatura Română și 17 la matematică. În ceea ce privește simularea județeană a Examenului Național de Bacalaureat, rata de promovare este puțin peste 40%. Cele mai bune rezultate au fost la Limba și Literatura Română, cu peste 75% note de trecere. La proba obligatorie a profilului, procentul a fost de aproape 54%, iar la proba de alegere, peste 60%. În total, elevii au obținut 111 note de 10 la cele trei probe scrise. Notele nu se trec în catalog, decât la solicitarea scrisă a elevilor sau a părinților.


















