Coloane zilnice de mașini și nervi întinși la maximum. Este situația de pe DN 56 A, una dintre cele mai circulate șosele din sudul și vestul României. Pe drumul care leagă Vestul Europei de Vama Calafat trec zilnic peste zece mii de autoturisme și autotrenuri, care sunt obligate să aștepte în trafic, din cauza blocajului produs de o alunecare de teren, pe Dealul Stârmina, în Mehedinți. Apărută la începutul lunii februarie, problema nu a fost rezolvată nici acum, spre nemulțumirea șoferilor obligați să aștepte și zeci de minute în trafic când se formează coloane.
După precipitațiile abundente din această iarnă, în carosabilul DN 56 A a apărut un crater de peste trei metri adâncime, care a afectat și terasamentul șoselei. Alunecarea de teren s-a produs în 3 februarie și la vremea respectivă, autoritățile vorbeau de o urgentare a lucrărilor. La aproape trei luni, surparea e și mai mare, craterul s-a lărgit, iar circulația este tot blocată pe sensul către Vama Calafat, spre nemulțumirea șoferilor.
Reprezentanții Secției de Drumuri Naționale susțin că este finalizată expertiza tehnică pe baza căreia se stabilesc lucrările necesare pentru consolidarea drumului. Cum vorbim de șoseaua care preia tot traficul greu dinspre Occident spre Orient, și autoritățile din Mehedinți solicită urgentarea demarării lucrărilor.
Într-o ședință a comitetului județean pentru situații de urgență s-a discutat inclusiv de o posibilă deviere a traficului ușor, deoarece drumurile de ocolire sunt cu restricții de tonaj și nu permit devierea autotrenurilor. Reprezentanții secției de drumuri naționale spun că o deviere nu se impune, în acest moment, ci poate doar în perioada efectuării lucrărilor de consolidare a terasamentului drumului.

















