Crucea Roşie împlineşte astăzi 150 de ani de existenţă. La ceas aniversar, filiala Dolj a marcat acest moment în mijlocul semenilor, acolo unde de altfel este cea mai mare nevoie de ei. Voluntarii au pregătit în centrul oraşului mai multe ateliere şi diverse activităţi dedicate solidarităţii umane.
Voluntarii de la Crucea Roşie filiala Dolj au fost astăzi în Piaţa Mihai Viteazul, pentru a promova valori fundamentale precum umanitatea, imparţialitatea şi implicarea. Şi-au dorit ca oamenii să înţeleagă importanţa solidarităţii şi faptul că această zi este despre toţi cei care aleg să ajute necondiţionat.
Evenimentul de astăzi marchează şi tradiţia de peste un secol şi jumătate a Crucii Roşii Române, una dintre cele mai importante organizaţii umanitare.
Ziua mondială a Crucii Roşii este sărbătorită anual pe 8 mai, în memoria fondatorului mişcării internaţionale, Henry Dunant, laureat al Premiului Nobel pentru Pace.

















