Grupul 4 Rovinari va intra în producţie de săptămâna viitoare, a anunţat premierul Ilie Bolojan. Grupul este pregătit să fie sincronizat și conectat la sistemul energetic național, spun reprezentanții CE Oltenia. Complexul Energetic Oltenia funcționează, în prezent, cu trei grupuri energetice, două la Rovinari și unul la Turceni, aflate în exploatare comercială. Chiar dacă puterea instalată poate ajunge la 330 de MW pentru fiecare grup, în condiții normale de exploatare, acestea sunt operate la o încărcare medie orară de 220 MW, adică o putere totală livrată în Sistemul Energetic Național de aproximativ 660 MW.
Sindicaliștii spun că fara energia produsa cu ajutorul carbunelui, sistemul energetic nu poate fi stabilizat, mai ales că există materie primă pentru încă cel puțin 50 de ani.
Energia produsa cu ajutorul cărbunelui a fost mereu, spun specialiștii, salvarea sistemului energetic național, iar Grupul 4 de la Rovinari este pregătit atât ca infrastructură, cât și ca personal, chiar dacă s.a apelat la oameni care sunt deja la pensie.
Părerile sunt împărțite printre localnicii din Rovinari, unde multi dintre ei au lucrat ca mineri și energeticieni. Cei mai mulți considera o oportunitate pentru comunitate repornirea grupului 4.
Grupul energetic numărul 4 de la Rovinari are o capacitate nominală de 330 de Megawați. Acesta a fost pregătit pentru sincronizarea la Sistemul Energetic Național, urmând să livreze energie în regim continuu.














