Judeţul Dolj a urcat astăzi pe locul trei în ţară la numărul de noi cazuri de COVID-19. În ultimele 24 de ore au fost confirmate 73 noi cazuri de coronavirus și au fost depistate două noi focare.
Doljul a urcat astfel pe locul al treilea la nivel naţional, după municipiul Bucureşti – cu 201 cazuri şi Bacău – cu 105 cazuri. Potrivit datelor Prefecturii Dolj, la nivelul judeţului sunt înregistrate două focare – unul la Unitatea medico-socială din Melineşti, cu 16 cazuri, dintre care 14 la beneficiari şi două la personalul centrului, iar un alt focar este în continuare la Spitalul de Psihiatrie din Poiana Mare, cu şase cazuri, dintre care trei sunt pacienţi, iar trei – din rândul personalului spitalului.
Pe lângă cele 73 de cazuri, alte 6 cazuri au fost reconfirmate în urma testelor.
Etichete: Coronavirus, dolj, infectari