INTENCITY VA AVEA LOC LA SFÂRȘITUL LUNII IUNIE

Festivalul Intencity se va organiza și anul acesta, timp de trei zile: pe 28, 29 și 30 iunie. Ajuns la cea de-a treia ediție, festivalul va aduce mai multă distracție, noi surprize, noi genuri muzicale, noi activități pentru spectatori, iar scena va include elemente de butaforie impresionante, după cum spun organizatorii, care au anunțat, astăzi, perioada în care va avea loc festivalul. De asemenea, abonamentele cu preţ redus au fost deja puse în vânzare.

Craiova devine așadar inima distracției și a muzicii în perioada 28-30 iunie. IntenCity, aflat la cea de-a treia ediție, va avea loc pe două scene amenajate în cadrul Complexului Sportiv Craiova (Stadionul Ion Oblemenco) și la Sala Polivalentă. În curând vor fi anunțați artiștii care vor oferi anul acesta show-uri incendiare la IntenCity, unul dintre cele mai importante festivaluri ale României, care aduce la Craiova muzica noilor generații.

Opera Română Craiova, organizatorul evenimentului, și-a propus să reunească în cadrul festivalului, încă de la prima ediție, o varietate de genuri și influențe muzicale, iar zona adiacentă celor două scene va fi animată de alte evenimente și activități destinate participanților la festival.

Abonamentele au fost puse în vânzare și pot fi achiziționate la cel mai mic preț, în cadrul campaniei presale, până la data de 15 martie, fiind disponibile online, dar și la agenția Operei Române Craiova de la Sala Polivalentă.

Festivalul IntenCity este organizat de Opera Română Craiova, cu sprijinul Primăriei și al Consiliului Local Craiova.




Emisiuni Recente


Articole similare


Evenimentele săptămânii în Craiova

Luna martie a debutat cu numeroase evenimente pe care instituțiile de cultură din Craiova le-au pregătit pentru iubitorii de teatru, muzică, artă, cultură sau divertisment, iar […]