Salubritate Craiova va sista ridicarea gunoiului de la 1 iulie 2021. Ce au de făcut abonații.

SC Salubritate Craiova SRL a demarat procedura de transmitere a notificărilor privind încetarea, începând cu data de 01.07.2021, a tuturor contractelor de colectare a deșeurilor încheiate cu abonații de pe raza municipiului Craiova. Decizia are la bază notificarea comunicată în data de 2 iunie 2021 de către Asociația de Dezvoltare Intercomunitară de Gestionare a Deșeurilor Ecodolj, prin care se aduce la cunoștință începerea prestării activității de colectare a deșeurilor de către asocierea condusă de SC Iridex Group Salubrizare SRL în data de 01.07.2021.

Așadar, toți cei peste 26.000 de abonați la serviciile de colectare a deșeurilor (persoane fizice, agenți economici, instituții publice, asociații de proprietari) vor fi informați că, începând cu data de 01.07.2021, SC Salubritate Craiova SRL nu va mai ridica gunoiul de la clienții din municipiul Craiova și este necesară returnarea recipientelor de precolectare primite în comodat, precum și achitarea la zi a tuturor obligațiilor de plată. De asemenea, abonații, atât persoane fizice cât și juridice, sunt înștiințați că au posibilitatea de a păstra recipientul primit de la SC Salubritate Craiova SRL, cu condiția achitării contravalorii acestuia.

Persoanele fizice care au calitatea de utilizatori ai serviciului de salubrizare au obligația de a completa și transmite la Direcția Impozite și Taxe din cadrul Primăriei Municipiului Craiova declarația de impunere pentru stabilirea taxei speciale de salubrizare, în baza căreia vor fi impuși la plata taxei pentru serviciile de colectare a deșeurilor. Persoanele juridice vor fi contactate direct de către un reprezentant al SC Iridex Group Salubrizare SRL, în vederea încheierii contractului sau pot încheia contractele la sediile operatorului din Craiova, B-dul Nicolae Titulescu, nr. 30B sau comuna Malu Mare, str. Prelungirea Bechet, km 7. Noul operator de salubrizare poate fi contactat la numărul de telefon 0251/979.

SC Salubritate Craiova SRL




Emisiuni Recente


Articole similare