ÎN PIEȚELE DIN CRAIOVA ORELE 11.00 – 13.00 SUNT REZERVATE SENIORILOR

Administrația SC Piețe și Târguri Craiova SRL reamintește cetățenilor că între orele 11.00 – 13.00 au prioritate în piețe persoanele de peste 65 de ani.

Pentru a evita aglomerația, celelalte persoane sunt rugate să cumpere produse din piață fie înainte de ora 11, fie după ora 13.00.

“Apelăm la simțul civic al cetățenilor și îi rugăm săînțeleagă că pentru a menține piețele deschise înaceastă perioadă trebuie să se respecte prevederile privind menținerea unei distanțe de 1,5 – 2 metri între persoane. Tocmai pentru a le fi ușor cumpărătorilor, în piețe s-au făcut marcaje pe pardoseală, care să indice distanța recomandată. ”, precizează în comunicatul de presă Alin Mărăcine, directorul SC Piețe și Târguri Craiova SRL

De asemenea, cetățenii care ajung în piețe sunt rugați să respecte măsurile de igienă și protecție, folosind măști și mănuși.



Dana Preda

Este absolventă a Facultăţii de Filosofie – Sociologie din Craiova, a început să lucreze în televiziune din anul II de facultate ca prezentator de jurnal la […]


Emisiuni Recente


Articole similare


Satul meu – Cultura cartofului dulce

Realizator: Dana Preda Cultura cartofului dulce este un succes incontestabil al cercetătorilor Stațiunii Dăbuleni și a ajuns să fie cultivat, experimental și din curiozitate, în grădinile […]

Satul meu – Castanul comestibil

Realizator: Dana Preda Castanul comestibil, specie pomicolă valoroasă, este decimat de așa-numitul cancer de scoarță. Pentru a salva această specie, la Tismana, prin accesarea fondurilor europene, […]

Satul meu – 18.10.2026

Realizator: Dana Preda Livezile din comunele doljene Cetate și Brabova au fost foarte roditoare anul acesta. Cum s-au descurcat proprietarii, Adrian Enea și Daniel Pavel, cu […]

Reporter Special – Apicultori

Realizator: Dana Preda Cosmin Măndică din județul Olt și Gabriel Nedea din Dolj sunt apicultori cu experiență, care consideră îngrijirea albinelor o pasiune pe viață. Povestea […]

Satul meu – 11.10.2026

Realizator: Dana Preda Codruț Giurcă și Cătălin Badea sunt tineri fermieri din comuna doljeană Moțăței care, chiar dacă anul acesta au mari dificultăți în valorificarea produselor, […]