Cu cărțile pe față – Bogdan Tiparu

Realizator și moderator: Mirela Giodea
Invitat: Bogdan Tiparu arhitect, președinte Filiala Oltenia Ordinul Arhitecților din România

Este deja o tradiție desfășurarea Anualei de Arhitectură Oltenia-Muntenia, un prilej de adunare a arhitecților din aceasta zonă și de prezentare a proiectelor cele mai importante, pe diverse segmente, din anul precedent. Cu cărțile pe față, am vorbit cu arhitectul Bogdan Tiparu despre cele mai importante proiecte prezentate, despre patrimoniu arhitectural și felul în care îl protejăm și promovăm.

În cadrul Anualei a avut loc o prezentare a proiectului Dioști-Antonești, ce aduce cu sine povestea spectaculoasă a satului reconstruit, după un incendiu devastator, în 1938, la inițiativa regelui Carol al II-lea. Proiectul care a urmat, unul complex, rod al colaborării dintre arhitecți, sociologi, cadastriști, urbaniști, antropologi, este un model exemplar, și nu vorbim doar despre proiectarea unor case, ci despre un adevărat plan de sistematizare, cu arhitectură peisageră, dar și cu clădiri pentru instituții precum primăria, scoala, dispensar uman și veterinar, canalizare, curent electric.

Remarcabil este iarăși felul în care au fost concepute casele, având în vedere toate necesitățile unei gospodării țărănești, iar din punct de vedere arhitectural convertindu-se tradiția într-o manieră modernă.

O altă temă a Anualei a fost concretizată în expoziția lucrărilor studenților de la Universitatea de Arhitectură și Urbanism Ion Mincu din București care au realizat relevee la obiective istorice din Craiova : Stația de pompare a apei din Făcăi, Turnul de apă, Hanul Puțureanu. Stația de Apă de la Făcăi a fost staţia principală de pompare a apei pentru orașul Craiova. A fost construită în anul 1909 de către William Heerlein Lindley. Aspectul său neoromânesc face din această clădire una dintre cele mai frumoase construcții industriale din Craiova. În plus clădirea păstrează toată aparatura originală. Planurile autorităților pentru stația de apă de la Făcăi ar fi,în primul rând, salvarea și restaurarea ei, apoi realizarea unui Muzeu al apei.

Este o temă pe care am abordat-o pentru că mi se pare că este foarte important să păstrăm și să valorificăm acest incredibil patrimoniu arhitectural pe care încă îl avem. Pentru arhitectul Bogdan Tiparu rădăcinile sunt cele care dau identitate, iar recunoașterea valorii acestor clădiri înseamnă recunoașterea faptului că nu venim de niciunde.

Invitati: Bogdan Tiparu,


Despre Cu cărţile pe faţă

„Cu cărțile pe faţă” ne propunem să dezbatem și să înțelegem cum se scrie cultura română de astăzi. Temele emisiunii, bogate și variate, sunt abordate cu […]


Mirela Giodea

Mirela Giodea lucrează la TVR Craiova din decembrie 1998, chiar de la înființarea studioului teritorial. Jurnalist cu experiență în mai multe zone ale producției tv, preferă, […]


Emisiuni Recente


Articole similare


Cu cărțile pe față – Mihai Firică

Realizator și moderator: Mirela Giodea Invitat Mihai Firică – poet, președinte filiala Craiova a Uniunii Scriitorilor din România Cum funcționează “mecanismele” traducerii literaturii și de ce […]

Cu cărțile pe față – Gheorghe Dican

Realizator și moderator Mirela Giodea Invitat Gheorghe Dican, vicepreședinte Uniunea Artiștilor Plastici din România Cu cărțile pe față, vorbim în această ediție despre artiștii vizuali profesioniști […]

Cu cărțile pe față – 16.01.2024

Realizator și moderator Mirela Giodea Invitați Carmen Teodora Făgețeanu, traducător literar (italiană) și critic literar, Nicolae Marinescu , director Revista Mozaicul și Editura Aius Cu cărțile […]

Cu cărțile pe față – 16.01.2024

Realizator și moderator Mirela Giodea Invitați Carmen Teodora Făgețeanu, traducător literar (italiană) și critic literar, Nicolae Marinescu , director Revista Mozaicul și Editura Aius Cu cărțile […]