Educatie 9 – 11.03.2024

“ParentingNet 2024, Viitorul înseamnă Educaţie” va fi tema noastră din această seară, de la Educaţie 9. A doua ediţie a programului de conferinţe dedicate dialogului dintre specialişti în domeniul educaţiei, psihologi şi părinţii şi cadrele didactice implicate activ în gestionarea situaţiilor delicate în creşterea şi dezvoltarea armonioasă a copiilor vine cu teme de interes, la zi, cu provocări şi cu răspunsuri la întrebări care uneori par să nu aibă răspuns. Care sunt aceste întrebări, ne va spune Adrian Stănulică, consilier parental şi speaker la conferinţa de miercuri.

Creative writing, această modă nouă, comparată uneori cu mai bătrânele cenacluri, dar evoluate şi adaptate epocii noastre, va fi cel de-al doilea subiect al emisiunii noastre, despre care ne va vorbi Ana Paraschivescu, profesor la Colegiul Naţional „Gheorghe Chiţu” din Craiova şi iniţiatoarea cursurilor de creative writing de la Casa Studenţilor. Este suficient să urmezi aceste cursuri, pentru a deveni un scriitor? De ce sunt ele necesare şi care este miza lor, vom afla în această seară, în partea a doua emisiunii noastre.

Campania de conştientizare a autismului continuă la Educaţie 9. Psihoterapeutul Monica Dobre vine cu sfaturi utile pentru părinţii care refuză evaluarea, dar şi pentru apropiaţii, rudele şi prietenii lor.

Moderator și realizator: Loredana Berneanu

Invitati: Adrian Stănulică,


Despre Educație 9

Proiecte din învățământul preuniversitar, universitar sau din cel preșcolar, rezultatele de excepție obținute de olimpici, inovațiile IT, evenimentele organizate în școli și acțiunile importante pentru elevi, […]


Loredana Berneanu

A absolvit Facultatea de Litere din Craiova şi, după 13 ani de presă scrisă, a făcut în 2019 trecerea spre televiziune. Pentru că este incurabil sedusă […]


Emisiuni Recente


Articole similare


Educație 9 – 19.10.2026

În prima parte a emisiunii discutăm despre oferta educațională a Facultății de Agronomie din cadrul Universității din Craiova, despre programul de mobilitate Erasmus „Coridorul Jiului”, confluența […]

Educatie 9 – 12.10.2026

În prima parte a emisiunii discutăm despre oferta educațională a Facultății de Automatică, Calculatoare și Electronică din cadrul Universității din Craiova pentru anul universitar 2026–2027. Despre […]

EDUCATIE 9 – 28.09.2026

În prima parte a emisiunii discutăm despre campusul modernizat pentru studenții de la Universitatea din Craiova, în valoare de 27 de milioane de lei, dar și […]

EDUCATIE 9 – 21.09.2026

🎬Discutăm despre șansele la un viitor mai bun pentru elevii doljeni, printr-un program complex de sprijin, în următorii 3 ani, care îmbină pregătirea educațională, activitățile remediale, […]

Educație 9 – 14.09.2026

În ediția de astăzi vom descoperi proiectele deosebite de la Liceul „Voltaire” derulate pe parcursul verii, dar și noutățile din anul scolar 2026-2027. Invitați sunt: prof. […]

Educație 9 – 07.09.2026

În prima parte, cu detalii despre noutățile din acest an școlar de la Palatul Copiilor din Craiova, Carmen Pascu, director, si Claudia Rădulescu, responsabil proiecte școlare […]