Toți Împreună – 25.01.2026

? La rubrica “Shalom” vom vorbi despre Hanuka sau Sărbătoarea Luminilor, o sărbătoare dragă poporului evreu, ocazie cu care se celebrează victoria evreilor asupra grecilor. Evreii din Oltenia s-au strâns cu mic cu mare la Sinagoga din Craiova și împreună și-au amintit de această filă de istorie. S-au au mâncat gogoși umplute cu dulceață și s-a povestit foarte mult.
? De la Sinagoga din Craiova ajungem Calafat, unde descoperim arhitectura deosebită a orașului și contribuția imensă a constructorilor italieni, care și-au pus amprenta pe cele mai importante imobile din localitate. Așadar, la rubrica “Etnik Cult” vom avea parte de o călătorie în timp.
? Iar la “Oltenia multietnică” ajungem la Biblioteca Județeană Alexandru și Aristia Aman din Craiova, locul de întâlnire al reprezentanților minorităților naționale, care au marcat împreună Ziua Minorităților Naționale, exprimându-și laolaltă mulțumirea și recunoștiința față de statul român pentru modul exemplar în care recunoaște și respectă toate drepturile minorităților naționale.


Despre Toți împreună – emisiune despre minoritățile din Oltenia.

TVR Craiova te invită să descoperi tradițiile minorităților din Oltenia! Oameni care păstrează vii obiceiurile comunității din care fac parte, muzica, locul din care se trag, […]


Marga Bulugean

Marga Bulugean lucrează în presă din 1998. Are dublă licență în inginerie și filologie. A terminat un master în managementul instituțiilor publice și s-a specializat în […]


Emisiuni Recente


Articole similare


Toți împreună – Silvia Katz Ianasi

O poveste extraordinară de viață a scriitoarei israeliene Silvia Katz Ianasi. Despre iubire, suferință, speranță și desnădejde. Autoarea scrie în revista Familiei care apare săptămânal în […]

Toți împreună – 16.08.2026

În societatea noastră modernă, femeia romă reprezintă pilonul central al familie. Ea este cea care-și asumă multiple roluri… soție, mamă, bunică, iar de ceva vreme și […]

Toți împreună – 02.08.2026

În fiecare an, romii își celebrează cultura și contribuția deosebită a acestei comunități la diversitatea culturală a societății noastre. La rubrica “Romi pentru Oltenia” vom aduce […]

Toți împreună – 19.07.2026

Despre cum au marcat catolicii din Oltenia sărbătoarea Sfântului Anton vom afla la rubrica „Diversitate religioasă”. Italieni, germani, polonezi, alături de majoritari, cu toții au trăit […]