orar cursuri

TELEȘCOALA, la TVR

Teleșcoala, și la TVR Craiova

În contextul în care instituţiile de învăţământ din România au fost închise în urma crizei declanşate de epidemia de COVID-19 și în acord cu misiunea sa publică, TVR oferă elevilor aflaţi în pragul susţinerii examenelor posibilitatea de a păstra contactul cu materiile de învăţământ prin intermediul emisiunii “Teleşcoala”, difuzată de luni până vineri, pe TVR 2, dar și pe TVR Craiova.

“Teleşcoala este un program special pentru vremuri speciale! Sunt idei de mult apărute în TVR care s-au întâlnit acum cu alte idei născute din necesitate. Atunci când un profesor intră în clasă el este întâmpinat de câteva zeci de perechi de ochi care aşteaptă să vadă ce urmează. Profesorul este pregătit să aducă lumină în ochii copiilor şi în mintea lor! Nimic nu se compară cu puterea care este născută din minţile copiilor şi mintea profesorului lor. Din păcate, în situaţia dată, fix această magică putere ne va lipsi. Aici intervine magia şi puterea televiziunii. Acum putem să fim de folos, iar dacă un singur copil care nu are acces la internet află de la televizor cum e cu sintaxa frazei, cu metoda substituţiei în sisteme de ecuaţii sau cu „Iona” lui Marin Sorescu şi se va putea descurca onorabil la examenele de Evaluare sau la Bac, înseamnă că am făcut ce trebuie. Şi trebuie să ştiţi că acest program este bazat în întregime pe voluntariat – şi din partea profesorilor şi din partea colegilor din TVR. Vizionare plăcută!”, a spus Camelia Boştină, producătorul emisiunii.

sursa: www.tvr.ro




Emisiuni Recente


Articole similare


Toți împreună – 19.07.2026

Despre cum au marcat catolicii din Oltenia sărbătoarea Sfântului Anton vom afla la rubrica „Diversitate religioasă”. Italieni, germani, polonezi, alături de majoritari, cu toții au trăit […]

Satul meu – Bratovoiești, Robănești

Printr-un proiect european de două milioane de euro, Codruț Fratoștițeanu a înființat o nouă plantație de afini ultramodernă pe 6 hectare în comuna doljeană Bratovoești, unde […]

Educație 9 – 13.07.2026

Discutăm cu Ștefăniță Silviu Gale, de la Școala Gimnazială Nr. 1 Călărași Dolj, care a obținut nota 9.92 la Evaluarea Națională și cu Florin Onete, director […]

Satul meu – 05.07.2026

Realizator: Dana Preda Ferma lui Ionuț Nicolae Vasile din comuna Copăceni, județul Vâlcea, este diversificată și orientată spre performanță: cultură de căpșuni pe sol și pe […]