ȘI-AU RELUAT ANTRENAMENTELE

FCU Craiova și-a reluat antrenamentele sub comanda noului antrenor Ovidiu Stângă. Acesta a declarat că este bucuros să revină în Bănie, chiar dacă situația de la echipă nu este una foarte bună din punct de vedere al conducerii. Cu patronul echipei, Adrian Mititelu aflat după gratii, formația craioveană are ca obiectiv promovarea în Liga I. […]

EMINESCU – OMAGIAT DE NAȚIONALUL CRAIOVEAN

Recital de excepție cu poeme din lirica eminesciană, astăzi, pe scena Teatrului Naţional “Marin Sorescu” din Craiova. Spectacolul omagial dedicat zilei de naștere a poetului nepereche a fost susținut de reputatul actor Emil Boroghină, cu ocazia Zilei Culturii Naționale. Evenimentul redeschide astfel pentru public sala Naționalului craiovean, după o perioadă îndelungată de restricții, din cauza crizei sanitare.   […]

CURSE CHARTER SPRE EGIPT DIN CRAIOVA

Premieră pentru Aeroportul Internațional Craiova! Din acest an vom avea curse către destinații de vacanță din Egipt. Primul zbor va fi în data de 30 aprilie și va fi o cursă charter către Sharm el Sheikh. Turiștii se vor întoarce în data de 7 aprilie. Pentru prima dată vine în Bănie și o companie aeriană […]

REŢINUT PREVENTIV, GĂSIT SPÂNZURAT

Este anchetă la Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Vâlcea după ce un bărbat reţinut preventiv pentru comiterea mai multor infracţiuni de furt a fost găsit spânzurat chiar într-una din camerele de deţinere. Bărbatul din comuna Câineni a ajuns în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul IPJ Vâlcea joi după-amiază. La scurt timp, poliţiştii […]

VACCINARE LA STADION ȘI ÎN SALA DE SPORT

Se fac ultimele pregătiri pentru cea de-a doua etapă de vaccinare. În Gorj, vor funcționa cinci centre comunitare, pe lângă cele patru care au fost păstrate în spitale. Centrele de vaccinare vor fi în Târgu Jiu, la Stadionul Municipal și într-o sală de sport, în Târgu-Cărbunești, la Clubul Pensionarilor, la o școală din Motru și […]

ARHIEPISCOPUL ARGEȘULUI – PRO VACCINARE

Arhiepiscopul Argeşului şi Muscelului anunţă că se va vaccina împotriva COVID-19 şi le cere credincioşilor să se informeze despre vaccinare doar din surse sigure şi autorizate, pentru a nu cădea victime dezinformărilor. El spune că tot timpul le-a vorbit oamenilor despre faptul că este foarte bine să se imunizeze. Arhiepiscopul îi sfătuieşte pe cei care […]