Poliţia Animalelor începe să-şi facă simţită prezenţa şi în Vâlcea. Doi căţeluşi abandonaţi pe domeniul public, în comuna Stoeneşti, au ajuns într-un adăpost datorită intervenţiei poliţiştilor. În plus, persoana care a abandonat patrupedele s-a ales cu o amendă usturătoare.
Alte stiri din data: 15 mai 2021
PARCURI AMENAJATE CU FONDURI EUROPENE
Primăria Râmnicu Vâlcea intenţioneză să crească indicele de spaţiu verde pe cap de locuitor cu fonduri de la Uniunea Europeană. Două terenuri degradate vor fi transformate […]
MARATONUL VACCINĂRII CONTINUĂ LA SEVERIN
Un maraton al vaccinării se desfășoară în acest sfârșit de săptămână și la Drobeta-Turnu-Severin. Zeci de persoane s-au așezat rând pentru a se imuniza încă de […]
FLORILE – DE LA PASIUNE LA AFACERE
Oltenii cultivă în solarii nu doar legume, ci și flori. Chiar dacă afacerile nu sunt extrem de bănoase în comparație cu munca depusă, acestea asigură producătorilor […]
CENTRU DE VACCINARE DRIVE-THROUGH LA SLATINA
Primul centru de vaccinare de tip drive-through din județul Olt a fost inaugurat vineri, la Slatina. Acesta funcționează pe Aleea Eroilor din preajma Parcului Tineretului. În […]
ANCHETE DUPĂ BĂTAIE
Adolescentele implicate în scenele violente filmate la câţiva paşi de centrul municipiului Târgu Jiu vor fi consiliate de psiholog. Direcția pentru Protectia Copilului Gorj va face […]
Ultimele stiri:
ACȚIUNI DE PREVENIRE A BULLYING-ULUI
Ziua Internațională a Nonviolenței în Școli – un eveniment dedicat promovării respectului, dialogului și siguranței în mediul educațional. În Gorj, elevi, psihologi si angajații MAI au […]
ALUNECARE DE TEREN PE DEALUL VIILOR DIN DRĂGĂȘANI
Drumul care duce către câteva crame importante din Drăgășani – strada Dealul Viilor – a fost închis circulației după o alunecare de teren produsă în urma […]
INFECȚIILE RESPIRATORII – ÎN CONTINUĂ CREȘTERE
Numărul cazurilor de gripă și de pneumonie este în creștere, avertizează medicii, care recomandă populației să se vaccineze antigripal, dar și să evite expunerea prelungită la […]
INTERVIUL ZILEI – MEDICINA DURERII
Timp de trei zile la Craiova are loc un simpozion dedicat medicinei durerii. Ediția din acest an are tema „Echitate, Acces, Alinare ” și aduce în […]
PĂGUBIT DE GHICITOARE
A vrut să afle ce îi rezervă viitorul, dar s-a ales cu o pagubă consistentă în buzunar. I s-a întâmplat unui vâlcean de 62 de ani, […]
PROBA LA ALEGERE A PROFILULUI NU LE-A PUS PROBLEME
Proba la alegere a profilului și specializării a simulării județene a Bacalaureatului s-a desfăşurat fără mari probleme în Dolj. Un singur elev a fost eliminat din […]
SPORT CONTRA VIOLENȚĂ
Sportul reprezintă una dintre cele mai bune alternative contra violenței școlare. De acest lucru s-au covins și elevii de la Liceul “Voltaire” din Craiova, care au […]
MEDICI PUȚINI, PACIENȚI MULȚI
Situație fără ieșire la spitalele din România. La urgențe medicii sunt puțini, iar adresabilitatea foarte mare. De aceea zilnic sunt scandaluri. Deși autoritățile încearcă să le […]
ALUNECĂRI DE TEREN ÎN MEHEDINȚI
Alunecări de teren în Mehedinți în urma cantităților uriașe de precipitații din ultimele luni. Probleme sunt în două zone ale orașului Orșova, acolo unde pământul a […]
OCHI PENTRU OCHI
Un tânăr din județul Argeș a ajuns în arest după ce și-a amenințat cu moartea și incendierea mai mulți vecini. Bărbatul bănuia că unul dintre vecini […]














