Universitatea Craiova a fost ca o locomotivă aseară care a lăsat în gară vagoanele de la CFR Cluj şi le-a tăiat astfel clujenilor speranţa de a câştiga campionatul. Prin victoria cu 2-0 oltenii sunt la egalitate cu ceilalţi clujeni, de la U Cluj, şi au şanse tot mai mari la titlul mult visat de 35 de ani.
Peste 20 de mii de spectatori au venit pe Ion Oblemenco să susțină echipa în cursa pentru titlu. Clujenii au încercat în prima repriză să taie din fașă orice atac al alb albaștrilor. În ciuda câtorva ocazii, după pauză ambele echipe au venit de la vestiare la scorul de 0-0. Șutul lui Anzor Megvabișvili din minutul 41 anunța parcă ce va fi în repriza secundă. În minutul 56 altă torpilă a lui Anzor și-a atins ținta și oltenii au preluat conducerea. Cinci minute mai târziu Assad Al-Hamlawi a reușit o lovitură cu capul la centrarea perfectă a lui Carlos Mora și partida s-a închis cu scorul de 2-0.
Luni 13 aprilie, de la ora 21.30 Universitatea Craiova va juca în deplasare la Cluj cu Universitatea într-o dispută umăr la umăr pentru locul întâi al clasamentului.














