Toamna a început doar în calendar, pentru că deocamdată nu am scăpat de codurile de caniculă. Astăzi și mâine, județul Olt se află printre zonele în care temperaturile maxime se vor încadra între 30 și 35 de grade Celsius.
A venit toamna și odată cu ea… canicula. Căldura continuă să pună stăpânire pe județul Olt, care se află astăzi și mâine sub cod galben de caniculă. Maximele vor fi cuprinse între 30 și 35 de grade Celsius. Potrivit meteorologilor, se vor înregistra temperaturi deosebit de ridicate și disconfort termic accentuat, iar indicele temperatură-umezeală va depăși ușor pragul critic de 80 de unități, ceea ce înseamnă că resimțim în aer o căldură și mai apăsătoare decât arată termometrele. După aceste două zile toride, vremea se schimbă treptat în mai multe regiuni ale țării. Vremea va deveni instabilă, în seara zilei de vineri și în noaptea de vineri spre sâmbătă în vestul, nordul și centrul țării, iar sâmbătă 12 septembrie și duminică 13 septembrie în sud, est și centru.
Așadar, începutul de toamnă ne oferă încă o ultimă repriză de vară, înainte ca vremea să intre, în sfârșit, în normalul perioadei.
















