26 de comune din județul Dolj vor beneficia de cărți funciare gratuite. Până acum, au fost cadastrate în proporție de sută la sută cinci comune -Drănic, Mischii, Goicea, Coțofenii din Dos și Brădești. Doljul se menține pe primul loc la nivel național în implementarea acestui proiect, cu peste 265.000 de imobile înscrise gratuit în cartea funciară.
Cele 22.868 de imobile înregistrate gratuit în sistemul integrat de cadastru și carte funciară aparțin locuitorilor din municipiul Băilești și din comunele Bratovoești, Călărași, Cârna, Castranova, Celaru, Ciupercenii Noi, Coșoveni, Dăbuleni, Galiciuica, Ghercești, Ghidici, Ghindeni, Giurgița, Gogoșu, Întorsura, Măceșu de Jos, Negoi, Pleșoi, Predești, Scăești, Seaca de Pădure, Șimnicu de Sus, Sopot, Vela, Verbița.
Lucrările de cadastru au început în perioada 2019-2020 și au vizat o suprafață totală de 12.377 de hectare. Programul național de cadastru și carte funciară are drept scop înregistrarea tuturor proprietăților imobiliare de pe teritoriul României. Programul este gratuit pentru cetățeni, lucrările fiind finanțate din fonduri primite de la Uniunea Europeană, precum și din fonduri proprii ale Agenției Naționale pentru Cadastru și Publicitate Imobiliară.