Prima bandă desenată dedicată vieții marelui sculptor, Constantin Brâncuşi, a fost prezentată la Alianța Franceză din Craiova în cadrul unui vernisaj. Expoziția „Coloana fără sfârșit”, semnată de maestrul Valentin Tănase, după un scenariu realizat de Nina Stănculescu este despre Brâncuși în imagini, la aniversarea a 150 de ani de la naștere.
Publicată pentru prima dată în 1987, în paginile revistei Cutezătorii, această bandă desenată reprezintă un demers unic: prima biografie grafică din lume dedicată marelui sculptor. Realizat la 30 de ani de la dispariția artistului, proiectul rămâne până astăzi o lucrare de referință.
Evenimentul a fost completat de un atelier de bandă desenată destinat elevilor de gimnaziu și liceu, precum și de o expoziție cu lucrările elevilor de la Liceul “Voltaire”, inspirați de universul brâncușian și de forța expresivă a imaginii narative.
La eveniment a participat şi un elev de la Liceul de Arte ,,Marin Sorescu,, pasionat de banda desenată.
Expoziția oferă o lectură vizuală sensibilă și dinamică a parcursului lui Brâncuși – de la Hobița la consacrarea internațională.















