Dunărea scade de la o zi la alta, iar efectele secetei sunt tot mai vizibile în sudul țării. La Calafat, în județul Dolj, au apărut noi insule de nisip în mijlocul fluviului, după ce nivelul apei a coborât considerabil. Autoritățile avertizează că debitul Dunării este mult sub media obișnuită pentru această perioadă și ar putea ajunge în curând la valori care să afecteze navigația.
Peisajul de pe malul Dunării, la Calafat, în județul Dolj, s-a schimbat semnificativ în ultimele săptămâni. Zone întinse de nisip au ieșit la suprafață, iar apa s-a retras pe alocuri cu zeci de metri față de nivelul obișnuit. Localnicii spun că fenomenul se repetă în fiecare an.
Pescarii văd cel mai bine diferența. În fiecare vară, își mută locul, pentru că apa scade, iar viețuitoarele din fluviu nu supraviețuiesc.
Nivelul scăzut al apei creează probleme și pentru cei care își duc animalele la adăpat. Oamenii spun că sunt nevoiți să parcurgă distanțe tot mai mari până la Dunăre și se tem că situația se va înrăutăți dacă nu vor fi precipitații în perioada următoare.
Potrivit hidrologilor, debitul Dunării la intrarea în țară este în prezent cu mult sub media multianuală și continuă să fie în scădere. Specialiștii avertizează că, dacă tendința se menține și debitul va coborî sub pragul critic, transportul naval ar putea întâmpina dificultăți, așa cum s-a întâmplat și în perioadele secetoase din anii anteriori.
Estimările arată că până la sfârșitul săptămânii, debitul Dunării în zona Calafat ar putea coborî sub 2.500 de metri cubi pe secundă.

















