21 de elevi de la Colegiul Naţional „Matei Basarab”, din Râmnicu Vâlcea, au fost beneficiarii unui proiect de mobilitate Erasmus şi au avut ocazia să facă practică într-o grădiniţă şi în cadrul a două companii care oferă consultanţă în domeniul IT, din oraşul Granada, Spania. Alţi 21 de elevi, de clasa a XI-a, de la acelaşi liceu, vor beneficia de programul de formare profesională în luna ianuarie a anului viitor.
Elevii care au beneficiat de acest proiect ERASMUS sunt în clasa a XII-a şi sunt înscrişi la profilele Matematică-Informatică şi Pedagogic, la Colegiul Naţional „Matei Basarab”. Ei au fost plecaţi timp de două săptămâni în Spania, unde au făcut practică întro grădiniţă privată, precum şi la două firme care oferă consultanţă în domeniul IT şi proiecte de design grafic şi web şi servicii de calcul. Adolescenţii vâlceni au avut astfel ocazia să observe metodele de învăţare aplicate în sistemul preşcolar de învăţământ spaniol, să-şi îmbunătăţească cunoştiinţele IT şi, totodată, să îmbine utilul cu plăcutul şi să viziteze Granada, Sevillia, Malaga şi Cordoba.
În luna ianuarie urmează să beneficieze de acest program de formare profesională şi elevii de clasa a XI-a de la același liceu.
Cadrele didactice de la Colegiul Naţional „Matei Basarab”, din Râmnic Vâlcea, derulează în acest moment mai multe proiecte ERASMUS, finanţate de Uniunea Europeană. Printre acestea se numără şi un parteneriat strategic cu şcoli din Germania, Turcia, Spania, Olanda şi Estonia prin care elevii vor fi învăţaţi să elimine risipa şi să adopte o atitudine mai prietenoasă cu mediul înconjurător.
Alte stiri din data: 14 decembrie 2021
SĂTUI SĂ TRĂIASCĂ CU NOROIUL LA POARTĂ
Mai mulţi locuitori din comuna Malu Mare sunt nemulţumiţi. Ei spun că plătesc taxe şi impozite şi ar trebui să beneficieze de condiţii decente de trai. […]
INTERVIUL ZILEI CU GABRIELA COCOȘ
prof. GABRIELA COCOȘ – coordonator proiect ESRASMUS
BĂNUIŢI DE BRACONAJ CINEGETIC
Nouă percheziţii domiciliare în judeţele Teleorman şi Olt au făcut polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Teleorman. Cei cercetaţi […]
REȚINERI ÎN DOSARUL VACCINĂRILOR LA CHIUVETĂ
S-au luat primele măsuri față de cadrele medicale implicate în dosarul vaccinărilor fictive de la centrul din comuna vâlceană Mihăești. Trei din cele șase asistente medicale […]
POLIŢIŞTII ŞI JANDARMII ÎN STRADĂ
Zeci de polițiști au protestat în Piața Prefecturii din Târgu Jiu. Lor li s-au alăturat și angajați din Penitenciar, dar și cadre militare în rezerva. Cea […]
PREGĂTIRI PENTRU VALUL CINCI
Chiar dacă autoritățile anunță relaxări de sărbători, spitalele din Teleorman se pregătesc pentru valul cinci al pandemiei de Covid-19. Experiența ultimilor doi ani i-a făcut pe […]
PERCHEZIȚII LA SAMSARII DE MAȘINI
60 de percheziții au fost astăzi la samsarii de mașini aduse din Germania, Olanda și Belgia. Oamenii legii au avut informații că 3000 de autoturisme au […]
SITUAȚIE TENSIONATĂ ÎN MINERIT
Situația din minerit devine tot mai tensionată. Sute de angajati ai Complexului Energetic Oltenia au continuat și astăzi greva. La Jilț Sud, minerii au refuzat să […]
VREMURI DIFICILE PENTRU PENSIONARI
Sunt vremuri dificile pentru persoanele cu venituri mici, care se gândesc cu temere la majorarea prețurilor la energie și gaze naturale. Cei mai vulnerabili sunt pensionarii, […]
CUNUNII, LA POARTA SĂRUTULUI
Relaxările anunțate de Guvern pentru sărbătorile de iarnă au încurajat mai multe cupluri să se cunune la Poarta Sărutului. Tradiția va continua și în acest an. […]
INTERVIUL ZILEI CU LUMINIȚA ROGOZ
În România sunt peste 30 000 de copii care suferă de diferite forme de autism, iar incidența acestor tulburări este tot mai mare de la an […]
Ultimele stiri:
ACȚIUNI DE PREVENIRE A BULLYING-ULUI
Ziua Internațională a Nonviolenței în Școli – un eveniment dedicat promovării respectului, dialogului și siguranței în mediul educațional. În Gorj, elevi, psihologi si angajații MAI au […]
ALUNECARE DE TEREN PE DEALUL VIILOR DIN DRĂGĂȘANI
Drumul care duce către câteva crame importante din Drăgășani – strada Dealul Viilor – a fost închis circulației după o alunecare de teren produsă în urma […]
INFECȚIILE RESPIRATORII – ÎN CONTINUĂ CREȘTERE
Numărul cazurilor de gripă și de pneumonie este în creștere, avertizează medicii, care recomandă populației să se vaccineze antigripal, dar și să evite expunerea prelungită la […]
INTERVIUL ZILEI – MEDICINA DURERII
Timp de trei zile la Craiova are loc un simpozion dedicat medicinei durerii. Ediția din acest an are tema „Echitate, Acces, Alinare ” și aduce în […]
PĂGUBIT DE GHICITOARE
A vrut să afle ce îi rezervă viitorul, dar s-a ales cu o pagubă consistentă în buzunar. I s-a întâmplat unui vâlcean de 62 de ani, […]
PROBA LA ALEGERE A PROFILULUI NU LE-A PUS PROBLEME
Proba la alegere a profilului și specializării a simulării județene a Bacalaureatului s-a desfăşurat fără mari probleme în Dolj. Un singur elev a fost eliminat din […]
SPORT CONTRA VIOLENȚĂ
Sportul reprezintă una dintre cele mai bune alternative contra violenței școlare. De acest lucru s-au covins și elevii de la Liceul “Voltaire” din Craiova, care au […]
MEDICI PUȚINI, PACIENȚI MULȚI
Situație fără ieșire la spitalele din România. La urgențe medicii sunt puțini, iar adresabilitatea foarte mare. De aceea zilnic sunt scandaluri. Deși autoritățile încearcă să le […]
ALUNECĂRI DE TEREN ÎN MEHEDINȚI
Alunecări de teren în Mehedinți în urma cantităților uriașe de precipitații din ultimele luni. Probleme sunt în două zone ale orașului Orșova, acolo unde pământul a […]
OCHI PENTRU OCHI
Un tânăr din județul Argeș a ajuns în arest după ce și-a amenințat cu moartea și incendierea mai mulți vecini. Bărbatul bănuia că unul dintre vecini […]




















