Este doliu la primăria oraşului Horezu, după ce unul dintre angajaţii instituţiei a pierdut lupta cu virusul COVID 19. Alte cinci persoane au fost confirmate pozitiv cu noul coronavirus în ultiele 14 zile, iar mai mulţi angajaţi care au intrat în contact cu bolnavii se află în carantină la domiciliu. Printre cei care au luat virusul se numără şi edilul oraşului.
Funcţionarul din cadrul primăriei Horezu care a pierdut lupta cu virusul avea 62 de ani şi a fost confirmat pozitiv săptămâna trecută. Starea sa de sănătate s-a agravat rapid, iar medicii au hotărât să-l transfere de la spitalul suport covid din Horezu, la ATI, la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Râmnicu Vâlcea dar, din păcate, eforturile cadrelor medicale au fost zadarnice. Alţi patru angajaţi din primărie, precum şi primarul Nicolae Sărdărescu au fost testaţi pozitiv pentru COVID 19. Edilul nu a avut nevoie de îngrijiri medicale în spital şi se află în izolare alături de întreaga familie.
Oraşul Horezu ocupă primul loc în judeţ Vâlcea în ceea ce priveşte incidenţa cazurilor de SARS-CoV-2, cu 5,92 cazuri la o mie de locuitori.
Alte stiri din data: 20 noiembrie 2020
ANGAJAȚII HORECA AU PROTESTAT
Zeci de argeșeni, angajați în industria HORECA, unul dintre domeniile grav afectate de pandemie au protestat astăzi în centrul Pitestiului. Oamenii și-au exprimat nemulțumirle față de […]
FĂRĂ ASISTENȚĂ MEDICALĂ ÎN PLINĂ PANDEMIE
Locuitorii din Potcoava, Olt au rămas fără medic de familie. Cele două cadre medicale s-au infectat cu coronavirus. Între timp una dintre femei a decedat în […]
PAPURĂ, LA AL TREILEA MANDAT
Corneliu Papură va începe al treilea mandat de antrenor principal al Craiovei sâmbătă, odată cu partida de la Botoșani. Corneliu Papură susține că nu au existat negocieri pentru revenirea pe banca […]
POLIȚIST RĂPUS DE CORONAVIRUS
Durere fără margini pentru familia unui polițist din Mehedinți. În această dimineață, bărbatul a pierdut lupta cu virusul și murit într-o secție ATI, la numai 53 de […]
PRESIUNE MARE PE SISTEMUL SANITAR
Numărul infectărilor crește de o zi la alta în Mehedinți. Presiunea care apasă pe umerii medicilor este tot mai ridicată și în acest județ, unde locurile […]
PARCARE RIDICATĂ ÎN TIMP RECORD
Parcare nouă în Râmnicu Vâlcea, ridicată într-un timp record, doar două luni şi jumătate. 122 de locuri de parcare sunt puse la dispoziţia şoferilor care locuiesc […]
SE RĂCEȘTE VREMEA
Meteorologii au emis o informare meteo de vânt puternic și ninsori, mai întâi la munte, până sâmbătă seară. Pentru sfârșitul de săptămână se anunță vreme deosebit […]
ȘI-AU ASIGURAT VIITORUL CU AURUL FURAT
Au furat mai bine de un kilogram de aur, au părăsit Strehaia și s-au mutat la Gherla în Cluj, unde și-au cumpărat o casă și au […]
Ultimele stiri:
S-AU COPT LUBENIȚELE DE DĂBULENI
A venit vara, iar odată cu temperaturile ridicate și-au făcut apariția și vedetele sezonului: lubenițele. Pe câmpurile din Dăbuleni, județul Dolj, celebrii pepeni s-au copt deja. […]
INTERVIUL ZILEI – EDUCAȚIE NON-FORMALĂ LA BIBLIOTECA „AMAN”
Biblioteca Alexandru și Aristia Aman își deschide porțile și în această vară pentru toți copiii care vor să participe la cursuri de educație non formală. Elevii […]
RECOLTĂ BUNĂ DE CIREȘE, DIFICULTĂȚI LA VÂNZARE
Producția de cireșe este foarte bună anul acesta în livada intensivă din comuna doljeană Ghidici. Provocarea cea mai mare pentru proprietarul livezii este acum valorificarea fructelor. […]
SOARELE – PRIETEN ȘI INAMIC
Soarele are multe beneficii pentru organism: contribuie la fixarea vitaminei D în corp și este important pentru starea generală de bine. Însă, expunerea la soare în […]
EMINESCU, OMAGIAT LA DROBETA TURNU SEVERIN
Poetul nostru național a fost omagiat astăzi, la Drobeta Turnu Severin. Palatul Culturii din urbea de la Dunăre a găzduit cea de 14-a ediție a Festivalului […]
ÎN ELITA MONDIALĂ A INTELIGENȚEI ARTIFICIALE
Un absolvent de liceu din Vâlcea va reprezenta România la Olimpiada Internațională de Inteligență Artificială. El dovedește încă o dată nivelul înalt de pregătire al elevilor […]
BUGET DE VACANȚĂ BINE CHIBZUIT
Românii devin mult mai calculați când vine vorba de concedii. Incertitudinea economică, scumpirile din ultima perioadă și criza combustibilului îi determină pe turiști să își analizeze […]
CENTRUL PITEȘTIULUI BLOCAT DE O GEANTĂ SUSPECTĂ
A fost panică astăzi în centrul municipiului Pitești. O geantă lăsată pe trotuar a pus pe jar autoritățile, care au mobilizat la intervenție forțe impresionante. Totul […]
DESCINDERI LA SUSPECȚI DE FRAUDE CU DEȘEURI RECICLABILE
Percheziții în județele Hunedoara și Mehedinți. Anchetatorii au descins într-un dosar care vizează infracțiuni economice privind fraude deșeuri reciclabile. Gruparea în spatele căreia s-ar afla un […]
INTERVIUL ZILEI – MAGNET PENTRU FONDURI EUROPENE
Performanța academică nu se mai măsoară astăzi doar în titluri de cărți, ci și în capacitatea de a atrage resurse. Universitatea din Craiova a devenit un […]

















