Incident într-un mall din Craiova. Un minor de 15 ani a fost reținut pentru lovire sau alte violențe, portul sau folosirea de obiecte periculoase și tulburarea ordinii și liniștii publice, în urma unui conflict spontan cu un alt băiat. În altercație s-a folosit și un spray lacrimogen. În urma incidentului, două femei de 53 și 34 de ani au avut nevoie de asistență medicală, iar una dintre ele a fost transportată la spital.
Polițiștii au fost sesizați cu privire la faptul că, în incinta unui centru comercial din Craiova, o persoană necunoscută a pulverizat substanță iritant lacrimogenă, apoi a părăsit locația. Oamenii legii s-au deplasat la fața locului. Persoana în cauză nu a mai fost găsită, însă, în urma activităților investigativ-operative, a fost identificat prezumtivul autor, un minor de 15 ani, din municipiul Craiova. Tânărul care a folosit spray-ul iritant lacrimogen a pulverizat în direcția persoanei cu care a avut conflictul, dar și a altor 7 persoane care se aflau în apropiere. În urma incidentului, două femei de 53 și 34 de ani au avut nevoie de îngrijiri medicale, iar una dintre ele a fost transportată la spital. În urma cercetărilor, un minor de 15 ani a fost reţinut de către polițiști, pentru 24 de ore. Astăzi, va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova cu propunere de luare a unei măsuri preventive.
















