Grav accident rutier în comuna Morărești din Argeș, pe DN 7, aproape de granița cu judetul Vâlcea. Șoferul unui autoturism a adormit la volan și a intrat într-un camion, iar apoi a fost aruncat în afara străzii. Ca prin minune, n-a pățit mai nimic, deși autoturismul a ajuns un morman de fiare.
Acesta este tânărul care a scăpat ca prin minune, iar … aceasta este mașina în care se putea sfârși viața lui la doar 21 de ani. Mergea către Vâlcea, pe drumul Național 7 și a adormit la volan, în localitatea Morărești din Argeș, iar mașina a pătruns pe contrasens. Șoferul unui camion încărcat cu piese auto care mergea din sens invers a tras cât a putut de volan ca să evite coliziunea, însă era prea târziu, a lovit masina in plin.
La locul accidentului au fost trimise mai multe echipaje ale Inspectoratelor pentru Situații de Urgență din Argeș și Vâlcea, mai multe descarcerări, SMURD-uri, dar și poliția și o ambulanță din Argeș.
Şoferul a refuzat să fie dus la spital. Traficul a fost blocat pentru cercetări și au fost solicitate platforme pentru ridicarea mașinilor.