Universitatea de Medicină și Farmacie din Craiova a lansat proiectul PharmVac-RO care își propune să crească rolul farmaciștilor în vaccinarea populației. Chiar dacă există cadru legal pentru vaccinarea în farmacii, până acum doar 6.000 de români au fost vaccinați în 2024. Dublu față de 2023, însă insuficient, spun specialiștii, care avansează și o cifră: o jumătate de milion de vaccinări ar trebui făcute în farmacii. În Interviul zilei aflăm de la coordonatorul grupului de vaccinologie din cadrul Societății Naționale de Medicină de Familie, conf. univ. dr. Gindrovel Dumitra, cât de importantă este colaborarea dintre medicii de familie și farmaciști în atingerea acestui scop.
Alte stiri din data: 2 februarie 2026
A MURIT SUB OCHII POLIȚIȘTILOR
Un șofer, cu dublă cetățenie română și americană, a murit la scurt timp după ce a fost oprit de polițiști în trafic, pentru control. Tragedia s-a […]
ACCIDENTE PE VREME REA ÎN ARGEȘ ȘI OLT
Accidente multe, astăzi, în sudul țării, majoritatea din cauza carosabilului acoperit de polei și zăpadă. În județele Argeș și Olt, mai mulți persoane au ajuns la […]
DERDELUȘURI CA ALTĂDATĂ, BUCURIA COPIILOR
A nins pe tot parcursul nopții în Oltenia, însă în Dolj cantitatea cea mai mare de precipitații s-a înregistrat în primele ore ale dimineții. Cei mai […]
ELEVII DIN MOTRU VOR ÎNVĂȚA DE ACASĂ
Elevii din unitățile de învățământ din Motru vor învăța în sistem on-line începând de mâine. Problema încălzirii sălilor de clasă nu a fost rezolvată, deoarece sistemul […]
IARNĂ AUTENTICĂ ÎN OLTENIA
Sudul țării are cel mai mare strat de zăpadă din această iarnă. Drumarii au acționat permanent pe timpul nopții pentru a menține drumurile practicabile. O autospecială […]
PROTEJAREA REZERVELOR DE APĂ, VITALĂ
Schimbările climatice din ultimele decenii au compromis serios rezervele de apă din ţara noastră, atrag atenţia specialiştii. Jiul este unul dintre cele mai afectate râuri, care […]
ȘCOLI ÎNCHISE DIN CAUZA NINSORII
Elevii din comuna vâlceană Păușești-Otăsău au avut liber astăzi de la cursuri. Din cauza ninsorii abundente, autoritățile locale nu au putut interveni în cursul nopții pentru […]
Ultimele stiri:
CONCURS NAȚIONAL “CAII ARGEȘULUI”
În Argeș s-a oficializat un concurs național de tracțiune cabalină. Astfel, cei mai puternici cai vor putea participa legal la concursuri de profil. Totul s-a desfășurat […]
CRIZĂ ENERGETICĂ ÎN PRAG DE IARNĂ
Situație de criză în sistemul energetic național! Complexul Energetic Oltenia funcționează în prezent cu un singur grup energetic la Termocentrala Rovinari, în timp ce Termocentrala Turceni […]
INTERVIUL ZILEI – MEDICINIŞTII CRAIOVENI, SPRIJIN PENTRU TINERII BOLNAVI
Studenții mediciniști craioveni construiesc punți în ajutorul tinerilor cu cancer. Ei organizează un concert caritabil la Filarmonica ,,Oltenia” din Craiova, pe 29 octombrie. Astfel, Corala Facultății […]
PETRECERE CU CAFEA TURCEASCĂ
Atmosferă cu parfum fanariot la conacul Goleștilor din județul Argeș. Zeci de oameni au intrat în pielea personajelor de secol 18-19, atunci când traiul de huzur […]
RAZIE DE AMPLOARE PE DRUMUL EXPRES
Drumul Expres îi tentează pe mulți șoferi să apese mai tare pedala de accelerație. Pentru a trage un semnal de alarmă, polițiștii au organizat o razie […]
STUDENȚI STRĂINI ÎN SCHIMB DE EXPERIENȚĂ
Peste o sută de studenți străini prezenți în schimb de experiență la Universitatea “Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu au aflat de la polițiștii din Gorj cum […]
TUNELUL AUTOSTRĂZII PITEȘTI–SIBIU, APROAPE DE FINALIZARE
O nouă porțiune din autostrada A1 Pitești – Sibiu se va deschide luna viitoare și se va circula prin tunelurile din județul Argeș. Acesta este pe […]
VREME DE IARNĂ PE TRANSALPINA
Vreme autentică de iarnă în zonele montane înalte. Circulația rutieră pe cea mai înaltă șosea din țară, Transalpina, a fost reluată în această dimineață, începând cu […]
CRAIOVENII ÎŞI PRĂZNUIESC OCROTITORUL
Craiovenii au venit şi astăzi la Catedrala Mitropolitană pentru a-l prăznui pe Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, ocrotitorul oraşului. Chiar dacă a fost frig şi a plouat, […]
DELICATESE LA FESTIVALUL CIORBEI DE PEȘTE
O mulțime de gusturi și mirosuri îmbietoare au atras sute de turiști, iubitori de gastronomie autentică la un festival al ciorbei de pește, organizat pe malul […]
















