A doua probă pe care au susținut-o astăzi absolvenții de clasa a opta, matematica, le-a cam dat bătăi de cap elevilor. Geometria mai exact, i-a pus în dificultate pe unii elevi. Chiar și profesorii recunosc că subiectele au fost de dificultate ridicată, iar în spatele unui rezultat frumos este nevoie de perseverență și multă muncă.
La Colegiul Național Frații Buzești din Craiova cei care au susținut astăzi proba la matematică recunosc că subiectele nu au fost tocmai ușoare. Subiectul numărul trei de geometrie i-a pus în încurcătură pe unii elevi.
O notă mare la matematică la evaluarea națională nu se obține învățând într-un singur an toată materia de examen. Această disciplină se învață încă din clasele mici, pentru că altfel elevii vor avea lacune, susțin profesorii. Subiectele de astăzi li s-au părut și lor peste medie ca dificultate.
În Dolj, au susținut examenul de evaluare 4386 de elevi.
Rezultatele inițiale, înainte de contestații, vor fi afișate pe 3 iulie, până la ora 14:00. Candidații care doresc să depună contestații vor putea face acest lucru pe 3 iulie, între orele 16:00-19:00, și pe 4 iulie, între orele 8:00-12:00. Rezultatele finale, după soluționarea contestațiilor, vor fi afișate pe 9 iulie.