SCMU Craiova a fost învinsă în a V-a partidă din grupele FIBA Europe Cup pe teren propriu cu 102-81 de nemții de la Crailsheim Merlins. Oltenii sunt deja calificați în faza următoare a competiției și nu au reușit să se concentreze suficient. Înaintea ultimei partide din grupa H, Craiova se află momentan pe primul loc.
Formația germană Merlins Crailșaim a controlat ostilitățile, spre nemulțumirea suporterilor veniți să-i încurajeze în Polivalenta din Bănie. După un prim sfert echilibrat, încheiat 25-23 în favoarea oaspeților, a urmat un act secund slab pentru SCM Craiova, care a fost dominată la toate capitolele, iar diferența a crescut drastic până la pauză, când tabela a indicat 53-38. În sfertul al treilea, Craiova a încercat revenirea, s-a apropiat chiar și la opt puncte, moment în care antrenorul oaspeților a solicitat time-out. Decizia a fost una inspirată, pentru că Merlins a recuperat ceea ce pierduse cu câteva minute înainte și a refăcut diferența de 15 puncte. 20-20 a fost în actul trei. În sfertul al patrulea oltenii nu au mai avut nimic de făcut, pentru că Stuckey a jucăt impecabil și abia dacă a irosit vreo aruncare. Gruparea din Germania a marcat 29 de puncte și a închis meciul cu 102-81, făcându-și astfel viața mai ușoară înaintea meciului decisiv cu Voluntari, de săptămâna viitoare. Dimitrije Nikolic a înscris 18 puncte și a fost cel mai bun marcator al oltenilor.