Atmosferă plină de emoție aseară la vernisajul celei de-a 33-a expoziții personale a artistului plastic craiovean Ovidiu Bărbulescu. Realizată cu doar câteva zile înainte de împlinirea vârstei de 83 de ani, expoziția a adus în sala Galeriei Arta un public numeros, prieteni, dar și colegi de generație sau foști elevi.
Ovidiu Bărbulescu a adus pe simeze lucrări din diferitele perioade de creație ale unei cariere de aproape șase decenii de activitate. Peisaje, portrete, natură statică, dar și lucrări de grafică, precum și folosirea unor tehnici diferite de la pictură în ulei sau acrilic, la acuarelă, definesc opera unui artist care s-a remarcat de-a lungul timpului prin sensibilitate cromatică și prin sinceritate artistică. Ovidiu Bărbulescu a fost și profesor de arte plastice la Colegiul național Pedagogic Ștefan Velovan din Craiova, formând generații întregi de dascăli.
Un loc special în opera artistului ocupă peisajele inspirate de locurile natale, dar și naturile statice cu motive preluate din ceramica de Oboga. Ovidiu Bărbulescu a realizat 33 de expoziții personale de pictură și grafică și a participat la 75 de expoziții de grup. Este membru fondator al Aquarelle Groupe și al Grupului 6+1, precum și autor de grafică de carte.