Locurile care au marcat viaţa lui Constantin Brâncuşi intră în circuitul turistic. Hobiţa, Târgu Jiu şi Craiova devin parte a unui traseu pe care turiştii şi iubitorii de artă îl vor putea parcurge pentru a intra în lumea celui mai cunoscut sculptor român. Ruta a fost inaugurata in ziua in care debuteaza oficial Anul Brâncuşi. 150 de ani de la nasterea artistului vor fi marcati prin evenimente culturale in mai multe orase din tara.
De la Hobița, din satul natal al lui Constantin Brancuși, pornește noua rutã cultural-turisticã. Prima oprire este chiar casa sculptorului, monument istoric de arhitectura populara devenit muzeu. Acolo, Brâncuși a deprins de la tatal si bunicul sãu taina prelucrãrii lemnului.
Noua ruta turistica trece pe la ansamblul monumental Calea Eroilor de Targu Jiu si cuprinde mai multe obiective din Craiova, printre care si Muzeul de Arta, care gazduieste mai multe dintre operele lui Constantin Brancusi. Autoritatile locale spera ca acest traseu sa fie inclus si in circuitul turistic international prin care Romania sa isi promoveze valorile.
Pe parcursul anului, peste tot in tara, vor fi organizate evenimente culturale dedicate marelui sculptor. Dar si activitati pentru copii, cum este si aceasta, dintr+o gradinita unde cei mici au modelat propriile versiuni ale operelor lui Brancusi.
Anul acesa se implinesc 150 de ani de la nasterea lui Constantin Brancusi, la 19 februarie 1876.















