Incendiu cu degajări mari de fum la o școală din comuna Valea Mare , județul Vâlcea, care se află în renovare. Un muncitor a ajuns la spital cu arsuri pe față, după ce a fost surprins de foc. Atenție, urmează informații cu impact emoțional.
Potrivit reprezentanților Inspectoratului pentru Situații de Urgență Vâlcea, bărbatul a fost găsit de pompieri în momentul intervenției, inițial nefiind anunțate persoane surprinse de foc în interior. La sosirea echipelor de pompieri, ardea cu degajări mari de fum o încăpere de la etajul I al imobilului.
Intervenția s-a desfășurat cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă , o autospecială de primă intervenție și comandă, precum și o autospecială de intervenție și salvare de la înălțime, incendiul fiind declarat lichidat după aproape două ore de la anunțare. Până la stingerea focului, au ars materiale de construcții, polistiren, izolația interioară a încaperii unde erau depozitate materialele, izolația din holul școlii (la parter) și geamurile de la intrare. Din cauza fumului dens, au fost însă afectate toate spațiile clădirii și elementele de mobilier. Cauza probabilă este un scurtcircuit electric la un tablou electric.