Șase percheziții au avut loc astăzi în judetul Argeș în cadrul operațiunii Jupiter. Patru dintre acestea au fost la un liceu privat, unde conducerea este bănuită că ar fi folosit banii dați de la bugetul local în alte scopuri decât cele pentru care erau destinați.
Încă de la ora șase dimineața polițiștii și procurorii însoțiți de mascați au ajuns la un liceu privat din Pitești și la alte trei locații. Perchezițiile au vizat obținerea de probe într-un dosar de delapidare. Anchetatorii spun că, în decursul timpului, conducerea liceului a primit bani de la bugetul local pentru programe educative și sumele au fost folosite în alte scopuri.
Dosarul penal vizeaza infracțiuni de delapidare și deturnare de fonduri, adică s-ar fi schimbat destinația unei părți din fondurile virate de la bugetul local. De asemenea, conducerea și-ar fi însușit o parte din sumele de bani acordate salariaților cu titlul de prime și salarii și ar fi achitat din bugetul instituției cheltuieli reprezentând achiziții de bunuri și servicii efectuate în nume propriu. Prejudiciul cauzat este, spun achetatorii, de aproape 650.000 de lei. Conducerea liceului a refuzat să comenteze pe acest subiect. Alte două percheziții au fost la o firmă din comuna Dărmănești, într-un dosar de fals în înscrisuri sub semnătură privată, uz de fals și folosirea la autoritatea vamală a documentelor vamale de transport sau comerciale falsificate.
Mai multe persoane din ambele dosare penale au fost duse la audieri.















