Polițiștii din Vâlcea au descins astăzi în mai multe localități din județ pentru a combate contrabanda cu țigări. În urma controalelor, oamenii legii au aplicat șapte sancțiuni contravenționale în valoare totală de 30 de mii de lei.
Acțiunea a avut loc în Râmnicu Vâlcea, Horezu și comunele din apropiere. Oamenii legii au verificat șase agenți economici, care au primit amenzi pentru încălcarea Codului Fiscal și pentru nerespectarea obligației de a folosi case de marcat. Au mai fost date și două avertsimente pentru prevenirea și combaterea efectelor consumului produselor din tutun și unul privind dreptul de autor și drepturile conexe. Polițiștii au confiscat peste 5500 de țigarete, evaluate la aproximativ 7300 de lei. Cele mai multe nu aveau banderole fiscale. Totodată, au fost ridicate și sume de bani provenite din încasări nefiscalizate.

















