Misiune de salvare în Munții Piatra Craiului. Doi turiști germani, soț și soție, au avut nevoie de ajutor, după ce au încercat să scurteze drumul spre cazare.
Femeia a alunecat într-o zona abruptă, cu stânci. S-a rostogolit 100 de metri în apropiere de Peștera Liliecilor. A fost preluată de o ambulanță, însă a refuzat transportul la spital. Între timp, bărbatul a rămas blocat pe o creastă. Pentru a-i recupera pe cei doi de pe munte au plecat trei salvatori de la Cabana Voina. La baza muntelui a fost trimisă o ambulanță, care a intervenit pentru soțul femeii, tăiat la mână. Ambii soți au fost coborâți în siguranță de salvamontiști.