Echipamente pentru elevii și școlile din Dolj

Populația școlară din județul Dolj în acest an școlar (2020-2021) este reprezentată de 90.206 de elevi și preșcolari, incluși în procesul educațional în cadrul a 217 școli cu personalitate juridică. În luna martie a acestui an, la începutul pandemiei, când s-a introdus pentru prima dată în învățământul preuniversitar de stat forma de predare-învățare la distanță on-line, Inspectoratul Școlar Județean Dolj a realizat o centralizare a numărului elevilor care nu dețineau dispozitive electronice necesare acestui tip de activitate didactică. Pe baza datelor primite de la școli, din centralizare a reieșit faptul că 11,9% dintre elevii doljeni nu dispuneau de aceste echipamente IT.

Până în prezent au fost achiziționate 1707 tablete de către autoritățile din mai multe localități doljene, dar și prin proiecte europene implementate de școli în parteneriat cu ISJ Dolj.

De exemplu, autoritățile din Vârvoru de Jos au distribuit 144 de tablete și 29 de laptopuri, iar cele din Cârcea, 72 de tablete.

Prin proiectul “Super școala – vrem, putem, reușim!” s-au achiziționat 107 tablete pentru școlile gimnaziale din localitățile Secu, Radovan, Brabova și Dioști.

Un alt proiect european POCU – Acțiuni Comunitare pentru Combaterea excluziunii sociale – a adus 60 de tablete distribuite elevilor din Podari.

Alte 80 de tablete urmează să ajungă la elevii din Podari și prin proiectul “Școala incluzivă pentru o comunitate” și se caută soluții de achiziționare de tablete și pentru elevii școlilor partenere în proiect din Rast și Măceșu de Sus.

Prin proiectul “Deschidem școala noastră pentru toți copiii” au fost achiziționate 14 laptopuri pentru Școala Gimnazială Lipovu și 5 laptopuri pentru Școala Gimnazială Ostroveni. În același proiect urmează a fi achiziționate 2 table Smart și 2 laptopuri pentru Școala Gimnazială Sălcuța.

 

Consiliul Județean Dolj a găsit soluții pentru cele 3 școli speciale pe care le are în grijă: 120 de tablete cu acces la internet pentru Școala Gimnazială Specială “Sf. Mina” Craiova, 145 tablete pentru Liceul Tehnologic Special “Beethoven” și 115 tablete pentru Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă “Sf. Vasile” Craiova.

 

Inspectoratul Județean Dolj va achiziționa în viitorul apropiat 8000 de tablete de la Ministerul Educației și Cercetării și a solicitat aceluiași minister fonduri pentru achiziționarea altor 1019 tablete prin Programul național “Educație în siguranță”.



Dana Preda

Este absolventă a Facultăţii de Filosofie – Sociologie din Craiova, a început să lucreze în televiziune din anul II de facultate ca prezentator de jurnal la […]


Emisiuni Recente


Articole similare


Lumea de aproape – 25.11.2025

La Institutul Mărăcineni cercetătorii transformă știința în rod, iar rodul se înmulțește în plantațiile pomicole performante din România, așa cum este și livada de la Ghidici […]

Satul meu -15.11.2025

Fermierul Ionuț Nicolae Vasile din Copăceni, județul Vâlcea, cunoscut pentru fructele moi cultivate în macrotuneluri pe 10 hectare, a diversificat culturile anul acesta cu dovleac de […]

Satul meu – 09.11.2025

Colecția ampelografică a Stațiunii Dăbuleni s-a îmbogățit cu 3 noi soiuri românești, iar cultura de curmal chinezesc a fost asociată experimental cu fasolița, arahidele și cartoful […]

Satul meu – 02.11.2025

O organizație nonguvernamentală din localitatea Mădulari, județul Vâlcea, își propune să conserve și să aclimatizeze mai multe specii de plante medicinale, cultivate atât în spațiu protejat, […]

Lumea de aproape – 28.10.2025

O cooperativă agricolă din Dobrun, județul Olt, cultivă numai soiuri românești de grâu și secară pe care le macină lent într-o moară automatizată cu pietre pentru […]

Satul Meu – 19.10.2025

Livezile din Brabova și Ghidici din județul Dolj au fost afectate semnificativ anul acesta atât de înghețurile târzii din primăvară, cât și de arșița din timpul […]