Între 12 și 14 iunie 2026, malul Jiului de la Podari a găzduit cea de-a VII-a ediție Pedală în Bănie, un weekend în care sportul, natura, muzica, cultura și comunitatea s-au întâlnit sub tema Jurassic Challenge.
Timp de trei zile, festivalul a reunit peste 600 de participanți la competițiile sportive de MTB și Trail Run, veniți din România și din străinătate, dar și între 1.500 și 2.000 de vizitatori care au ales să petreacă timpul liber în natură, într-un eveniment cu acces gratuit pentru public.
Ediția din acest an a fost una memorabilă și prin elementele tematice care au dat viață conceptului Jurassic. Concurenții s-au întâlnit cu dinozaurul pe traseu, au alergat și au pedalat „umăr la umăr” cu acesta, iar experiențele tematice, decorurile și zonele foto au transformat întreaga locație într-o aventură preistorică pentru toate vârstele.
„În fiecare an spunem că va fi greu să depășim ediția precedentă. Și în fiecare an comunitatea Pedală în Bănie ne demonstrează că este posibil. Anul acesta am văzut peste iubitori de sport la start, familii întregi care au ales să petreacă weekendul în natură, cu noi, copii care au descoperit bucuria sportului, oameni veniți din țară și din străinătate și o tabără care a prins viață mai mult ca oricând.
Dar cel mai important lucru pe care l-am văzut nu a fost pe podium. A fost în jurul lui. În zecile de voluntari care au muncit înainte și după eveniment. În partenerii care au crezut în noi. În oamenii care s-au ajutat pe traseu. În cei care au rămas până târziu la focul de tabără și în cei care au ales să se trezească devreme pentru încă o zi de aventură.
Pedală în Bănie nu mai este de mult doar o competiție. Este o comunitate. Iar comunitatea aceasta continuă să crească frumos, an după an. Vă așteptăm și în 2027!”, ne-a împărtășit Răzvan Catană – Organizator, Președinte al Asociației Ride Racing Team, Antrenor de Ciclism și Membru al Federației Române de Ciclism.
Comunitatea Pedală în Bănie continuă să crească de la an la an. Peste 30 de rulote și numeroși participanți care au ales varianta de camping și au transformat tabăra festivalului într-un adevărat sat al pasionaților de mișcare, natură și experiențe outdoor. Atmosfera din camp a demonstrat încă o dată că Pedală în Bănie este mai mult decât o competiție sportivă – este o comunitate care se reunește an de an în jurul acelorași valori.
Weekendul a debutat vineri cu o seară dedicată culturii și relaxării. Publicul s-a bucurat de spectacolul Caravanei Shakespeare realizat în colaborare cu Teatrul Național Marin Sorescu, de prezentările dedicate Coridorului Jiului, proiectului Discover – Dolj al Consiliului Județean Dolj și Geoparcului Platoul Mehedinți, dar și de proiecția în aer liber a filmului Jurassic (1993), oferită de Inspire Cinema.
Pentru mulți participanți, apusul de vineri de pe malul Jiului a fost unul dintre cele mai frumoase momente ale ediției.
Sâmbătă, competițiile MTB au adus la start sute de concurenți în cursele T-Rex, Mamut și Baby Dino. După festivitatea de premiere și tombolele cu premii, scena festivalului a fost animată de concertele susținute de HI5 Cover Band, ROA și No Antidote, iar seara s-a încheiat cu setul lui DJ Camil și tradiționalul foc de tabără de pe malul Jiului.
Al doilea apus memorabil al ediției a oferit cadrul perfect pentru una dintre cele mai apreciate seri din istoria evenimentului.
Duminică, cursele de Trail Run au completat aventura Jurassic prin provocările Smilodon și Velociraptor, alături de cursa Baby Dino destinată copiilor. La fel ca în fiecare an, fiecare copil a fost premiat și a plecat acasă cu zâmbetul pe buze, confirmând încă o dată că sportul și bucuria mișcării sunt principalele câștiguri ale acestei experiențe.
Unul dintre cele momentele apreciate ale zilei de duminică a fost concursul de kendama, care a reunit aproximativ 30 de copii și adolescenți. Participanții s-au întrecut în trick-uri spectaculoase, îndemânare și creativitate, iar câștigătorii au fost recompensați cu kendame profesionale.
Scuterele electrice și celelalte premii puse în joc de partenerii evenimentului au plecat atât către ocupanții podiumurilor, cât și către concurenții norocoși extrași la tombolă, demonstrând încă o dată că la Pedală în Bănie fiecare participant are șansa unei surprize.
Pe tot parcursul festivalului, vizitatorii au avut acces la zone de relaxare, food & drinks, activități pentru copii, provocări sportive, curse demonstrative de obstacole, peretele de cățărare, experiențe tematice Jurassic, întâlniri cu dinozaurul animatronic și numeroase activități desfășurate în campul Pedală în Bănie.
Povestea Pedală în Bănie nu se încheie odată cu ultimul podium. În perioada următoare, pe paginile oficiale de Facebook, Instagram și TikTok ale evenimentului vor fi publicate galerii foto, materiale video și amintiri care surprind cele mai frumoase momente ale acestei ediții.
Pedală în Bănie 2026 se încheie cu recunoștință, cu mii de amintiri și cu promisiunea că aventura va continua.
Ne revedem în 2027!
Cuminicat de presă, echipa Pedală în Bănie
(P)






