12 pictori din mai multe colţuri ale ţării s-au reunit la început de toamnă la poalele munţilor Lotrului, în oraşul Brezoi. Cu toţii au participat la cea de V-a ediţie a unui simpozion de creaţie care are ca obiectiv punerea în valoare a peisajului natural din această zonă extrem de pitorească, din nordul judeţului Vâlcea. Rezultatul muncii lor poate fi admirat acum şi la Galeria Cozia din Râmnicu Vâlcea.
Mai mulţi artişti plastici din Râmnicu Vâlcea, Piteşti, Timişoara şi Bucureşti au participat în a doua jumătate a lunii septembrie la cea de-a V-a ediţie a taberei de creaţie organizată la Brezoi, cu sprijinul autorităţilor locale. Vernisajul expoziţiei a avut loc în această săptămână, într-un cadru restrâns din cauza restricţiilor impuse de autorităţi ca urmare a pandemiei de coronavirus, însă iubitorii de frumos din Râmnicu Vâlcea mai au la dispoziţie aproximativ zece zile, dacă vor să viziteze expoziţia.
Lucrările expuse acum la Râmnicu Vâlcea vor ajunge în patrimoniul oraşului Brezoi, care deţine deja o colecţie impresionantă de tablouri realizate în timpul taberelor de creaţie din ultimii ani. Colecţia de artă contemporană numără aproximativ 150 de lucrări şi va putea fi admirată pe simezele Casei de Cultură din Brezoi.
Lucrările realizate în cadrul taberei de creaţie de la Brezoi sunt expuse timp de două săptămâni pe simezele Galeriei Cozia Pasaj 2, din Râmnicu Vâlcea.
Etichete: artisti plastici, galeria cozia, simpozion creatie brezoi