Actrița Georgeta Luchian Tudor a oferit mereu o veritabilă lecție de devotament… pentru familie, pentru teatru, pentru colegii de scenă. Se atașa repede de oameni, știa să-i admire și să le pună în valoare calitățile. Timp de cinci ani, Georgeta Luchian Tudor s-a dedicat și televiziunii. Din anul 2001, la TVR Craiova a moderat cu delicatețe și devotament emisiunea ,, Clipa, pe ulița copilăriei”. Astfel telespectatorii au putut să cunoască mai bine marii actori ai Naționalului craiovean, oameni de cultură, dar și mulți oameni obișnuiți dedicați unor idealuri.
Actrița Georgeta Luchian Tudor a trăit mereu bucuria de a fi pe scenă, a jucat alături de mari regizori și mari actori în sute de spectacole și s-a bucurat de momentele faste ale Naționalului craiovean când acesta a reprezentat teatrul românesc pe patru continente. În anul 2005 ,,Alice nu ştie să moară” a fost spectactacol în care a ales să joace înainte de a părăsi scena Teatrului Național „Marin Sorescu” din Craiova.
La TVR Craiova, în cadrul emisiunii Cap de afiș va fi difuzat astăzi de la 19.30 și în reluare de la 21.30 un fragment din spectacolul ,, 4 actori x 50 de ani = 200 de ani pe scenă” unde o puteți vedea pe actrița Georgeta Luchian Tudor sărbătorită pe scena Teatrul Național „Marin Sorescu” alături de alți trei colegi celebri. Și Teatrul Național „Marin Sorescu” anunță cu tristețe plecarea la cele veșnice a actriței Georgeta Luchian Tudor, una dintre actrițele emblematice ale unei instituții pe care a slujit-o cu un talent ieșit din comun, și este alături în aceste momente de soțul ei, artistul Tudor Gheorghe.
Născută la Brăila (6 septembrie 1934), Georgeta Luchian Tudor (numele de familie, Loch), a absolvit Institutul de Teatru în 1963, clasa profesor Ion Șahighian, asistenți David Esrig și Călin Florian. A dorit să fie ziaristă, dar teatrul a câștigat în ea una dintre actrițele de rasă, de a cărei noblețe artistică s-au bucurat generații de spectatori craioveni și nu numai. A debutat la Naționalul craiovean în rolul Fanchette, în spectacolul „Nunta lui Figaro” de Beaumarchais (1963). Farmec, gingășie, generozitate, așa a fost caracterizată în anii ce au venit, când a fost distribuită în roluri feminine complexe: Maria Lothundiaz (Valetul de cupă de H. de Balzac), Cenușăreasa (Pantofiorul de aur de E. Lițu), Dona Anna (Țărăncuța din Getafe de Lope de Vega), Cellia (Volpone de Ben Johnson), Dona Angela (Doamna nevăzută de Calderon de la Barca), Păuna (O piatră de hotar de Ion D. Sîrbu), Ara (Arca Bunei Speranțe de Ion D. Sîrbu), Clarice (Slugă la doi stăpâni de Goldoni), Sanda Augustin (Amurgul acela violet de Ion D. Sîrbu), Marion (Marion Delorme de V. Hugo), Domnișoara Nastasia (Domnișoara Nastasia de G. M. Zamfirescu), Nora (Nora de H. Ibsen), Viorica (Micul infern de Mircea Ștefănescu) etc.
A jucat în spectacole regizate de cunoscuți regizori: Georgeta Tomescu, Ion Maximilian, Valentina Balogh, Cătălina Buzoianu, Petre Sava-Băleanu, Călin Florian, Riszard Sobolewski, Cristian Hadji-Culea, Daniela Peleanu, Mircea Cornișteanu, Mihai Manolescu, Silviu Purcărete și alții. În spectacolul “Micul infern” a jucat alături de soțul ei, artistul Tudor Gheorghe, cu care a fost împreună timp de 56 de ani.
Cândva, Tudor Gheorghe declara:
“Au fost ani frumoși, petrecuți lângă femeia care m-a îngrijit, m-a iubit și mă susține.”
În noiembrie 2013, Teatrul Național a sărbătorit-o la împlinirea a 50 de ani petrecuți în lumea pe care a iubit-o atât, alături de colegii săi de scenă Leni Pințea-Homeag, Emil Boroghină, Valeriu Dogaru.
Într-un ultim spectacol memorabil a interpretat rolul Alice Voinescu, cunoscuta intelectuală din perioada interbelică, în spectacolul “Alice nu știe să moară”, adaptare de Gheorghe Truță după jurnalul scriitoarei, în regia lui Mircea Cornișteanu. Este autoarea volumului de poezii, “Uneori femeile surâd” (Ed. Scrisul românesc, 2011).
A plecat în această iarnă tristă, dar versurile sale, ca și amintirea unei actrițe depline, rămân:
“Am fost întrebată de ce uneori femeile surâd. Şi am răspuns: pentru că plâng prea mult, în fiecare zi, pentru toate durerile lumii, nu numai pentru cele ale lor. Dar, doamnelor, domnişoarelor, pentru că este ziua noastră, vă doresc să surâdeţi mai mult, chiar şi atunci când vă doare inima… Pentru că surâsul e un balsam.”
