Pandemia nu l-a împiedicat să se bucure de familie, prieteni, să îşi descopere noi pasiuni sau să îşi exerseze spiritul competiţional. Darius Grigorescu studiază cu mult sârg limba engleză, iar rezultatele nu au întârziat să apară. A câştigat premiul întâi la Mirunette Language Competition, concurs la care s-au înscris peste 500 de elevi din toată ţara.
Alte stiri din data: 1 iunie 2021
DISTRACŢIE LA BAZINUL DE ÎNOT
Este 1 iunie, Ziua Internaţională a Copilului. Zeci de copii au petrecut la bazinul de înot din Slatina. Autoritățile au decis ca astăzi, cei cu vârsta […]
INUNDAȚII ÎN ARGEŞ
Pompierii din Arges au primit mai multe sesizări ca apa de la ploi a intrat in gospodării. La Bradu de Jos., la Costești, Podul Broșteni, în […]
TEST SAU VACCIN ÎNAINTE DE INTERNARE
Reguli noi pentru vâlcenii care au nevoie de asistenţă medicală şi vor să se interneze la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Râmnicu Vâlcea. Începând cu data […]
ECHIPELE OLTENE, ÎN LUPTA PENTRU EVITAREA BARAJULUI
Handbalistele slătinene au punctat ieri o nouă victorie în fața jucătoarelor de la Activ Ploiești, consolidându-și locul 10 în cadrul Ligii Florilor cu trei puncte în […]
LIVEZILE, AFECTATE DE VREMEA REA
Vom avea mai puține fructe în această toamnă și vom fi nevoiți să consumăm mai mult din import. Inginerii horticoli susțin că, din cauza vremii capricioase, […]
„ISTORIA ÎN IMAGINI”
Istoria devine mult mai atractivă și este mai ușor reținută prin combinația dintre imagine și informație. Este părerea la unison a istoricilor şi criticilor de benzi […]
OLIMPICII LA MATEMATICĂ, PREMIAŢI
Sunt pasionaţi de matematică, iubesc această materie, iar rezultatele se văd. Olimpicii matematicieni au fost premiaţi, astăzi, la Universitatea din Craiova. E vorba de elevii doljeni […]
Ultimele stiri:
CERCETAȚI PENTRU FURT DE CUPRU
O grupare suspectată de furturi de cupru în valoare de aproximativ 350.000 de euro, comise în mai multe țări europene, a intrat în vizorul anchetatorilor. Polițiștii […]
CIRCULAŢIE BLOCATĂ PE VALEA OLTULUI
Doi șoferi de tir au fost răniți în această dimineață pe Valea Oltului, după cu tânăr de 23 de ani a intrat cu mașina pe contrasens […]
SE ANTRENEAZĂ PENTRU CATASTROFE
O dronă de mari dimensiuni a căzut în munții din județul Argeș. Explozia a provocat un crater de 4 metri adâncime și un incendiu foarte puternic […]
INTERVIUL ZILEI – EVENIMENT ȘTIINȚIFIC ȘI EDUCAȚIONAL LA UMF CRAIOVA
La Universitatea de Medicină și Farmacie din Craiova este în plină desfășurare cea de-a XXVIII-a ediție a Congresului medical internațional al studenţilor medicinişti. Este un eveniment […]
A DOUA EDIȚIE CRAIOVA HACKATHON
Timp de trei zile, tehnologia și creativitatea se întâlnesc la Craiova, unde studenți, programatori și designeri sunt provocați să transforme ideile în soluții concrete. Cea de-a […]
ȘAPTE ZILE, ȘAPTE COMUNITĂȚI
Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” din Craiova a găzduit, în prezența unui public numeros și divers, conferința de lansare a unei inițiative educaționale ce aparține […]
RAZIE DE AMPLOARE PE VALEA OLTULUI
Razie de amploare pe Drumul Național 7, sectorul care tranzitează Vâlcea! DN7 este una dintre cele mai circulate artere rutiere din țară, dar și una cu […]
INTERVIUL ZILEI – DOLJUL, DEZVOLTAT CU FONDURI EUROPENE
29 de proiecte cu finanţare nerambursabilă, cu o valoare de aproximativ 320 de milioane de euro, investiţii în infrastructură aeriană şi rutieră, dar şi în educaţie, […]
CONGRES MEDICAL INTERNAȚIONAL LA UMF CRAIOVA
Universitatea de Medicină și Farmacie din Craiova găzduiește, în aceste zile, un congres medical cu participare internațională. Peste 600 de invitați sunt prezenți la cea de-a […]
PRIMA VICTORIE ÎN EUROPA CUP
SCMU Craiova a obținut prima victorie în FIBA Europa Cup. Oltenii i-au învins în Polivalenta din Bănie pe bulgarii de la Rilski Sportist cu scorul de […]
















