Cântăreaţa americană de blues Beth Hart a revenit în România pentru o serie de concerte pe care le va susţine, în luna august, pe scena festivalului de muzică de la Brezoi. Hart a fost primită cu braţele deschise în judeţul Vâlcea nu doar de fani ci şi de autorităţi, care i-au pus la dispoziţie, pentru repetiţii, sala de festivităţi a Consiliului Judeţean.
Beth Hart va susţine, începând cu data de 12 august, cinci concerte live în cadrul festivalului de muzică în aer liber „Summer Camp Brezoi 2021”. La eveniment sunt aşteptaţi să participe până la 10 mii de fani, iar artista care a ajuns deja în România se pregăteşte intens pentru întâlnirea cu ei. Aceasta a început deja repetiţiile într-o sală de spectacole pusă la dispoziţie de Consiliul Judeţean Vâlcea.
„Mulţumesc foarte mult pentru această sală frumoasă. Este un lucru grozav şi vă sunt recunoascătoare pentru că am fost foarte emoţionată pentru că trebuie să cânt live şi aici, chiar dacă nu este public, în mintea mea e ca şi cum aş cânta în faţa mulţimii. Pentru mine nu contează dacă suntem într-o sală de teatru sau într-o sală normală, acest lucru este sănătos pentru mine şi cred că şi pentru formaţie mea e un lucru foarte bun”
Cântăreaţa şi compozitoarea originară Beth Hart din Los Angeles, Statele Unite ale Americii, are o nominalizare pentru cel mai bun album la premiile Grammy. De asemenea,de-a lungul carierei, artista a câştigat mai multe trofee la Blues Music Awards, din America.