Optimism în tabăra Craiovei înaintea partidei de sâmbătă împotriva formației UTA Arad. Atacantul Elvir Koljic, accidentat din nou în partida cu FC Voluntari, a fost supus unor investigații amănunțite, iar accidentarea sa nu este una gravă. CS Universitatea Craiova a învins în ultima partidă a etapei a patra, iar formația olteană se află la mijlocul clasamentului cu două victorii și două înfrângeri după patru meciuri.
Bosniacul Elvir Koljic, unul dintre cei mai bine cotați atacanți din România, le-a dat emoții fanilor Craiovei în partida cu FC Voluntari, cand a ieșit de pe teren accidentat în minutul 24. Fotbalistul Craiovei a acuzat dureri la paciorul drept, același la care a suferit o accidentare gravă anul trecut.
În urma investigațiilor la care a fost supus fotbalistul, verdictul medicilor este unul optimist. Elvir Koljic are doar o entorsă și nu va lipsi foarte mult de pe teren. Laurențiu Reghecampf speră ca atacantul să revină cât mai repede la forma de dinainte de accidentare. Antrenorul oltenilor este optimist înaintea partidei de sâmbătă, de la Arad.