Primăvara şi-a intrat în drepturi pe deplin, iar natura s-a trezit la viaţă. Tot centrul oraşului Craiova este plin de magnolii înflorite, iar parfumul lor te îmbie să te aşezi pe o bancă şi să le admiri frumuseţea. Angajaţii RAADPFL lucrează de zor în această perioadă la înfrumuseţarea zonelor verzi din oraş, iar în curând, craiovenii se vor putea bucura de un nou spaţiu verde în zona Catedralei Mitropolitane.
În tot oraşul craiovenii pot admira zone verzi pline de flori multicolore- lalele, zambile, primule şi panseluţe. Dar de departe, cele mai admirate sunt magnoliile, care şi-au deschis florile spre încântarea iubitorilor de frumos.
Angajaţii RAADPFL lucrează zilnic la amenajarea zonelor verzi şi în curând locuitorii Craiovei se vor putea bucura de un nou părculeţ.
Tot în acest an va începe şi revitalizarea cartierului craiovean 1 Mai. Părculeţele, locurile de joacă şi zonele de promenadă vor fi modernizate, iar autorităţile vor construi şi fântâni arteziene.