Au trecut sărbătorile de Paște, dar procesul de recensământ nu s-a oprit în această perioadă. În Dolj s-au completat până acum peste 1000 de chestionare, iar autoritățile sunt optimiste că vom atinge procentul de 30% al populației autorecenzate, în această etapă care se încheie pe 15 mai.
Maria Pârvulescu a profitat de timpul liber și a venit astăzi la cel mai apropiat centru de recenzare din Craiova. A vrut să scape de această grijă și să beneficieze de o zi liberă de la serviciu.
Chiar dacă de sărbătorile pascale craiovenii au fost mai ocupați, mulți și-au făcut timp să treacă și pe la centrele de autorecenzare asistată.
Autoritățile sunt mulțumite de cum merge autorecenzarea și sunt optimiste că până pe 15 mai, 30% din populație va fi trecut deja prin acest proces.
Reprezentanții Direcției de Statistică Dolj încearcă în permanență să-i mobilizeze pe primarii de comune, pentru ca județul să aibă un procent cât mai bun în această etapă a recensământului. În Dolj, campioane la autorecenzare sunt comunele Urzicuța, Țuglui și Ghidici. La nivel național s-au completat până acum peste 4,5 milioane de chestionare.