Au spus „DA“ în urmă cu o jumătate de veac şi de-atunci sunt tot împreună. Este vorba despre 34 de cupluri care au fost sărbătorite de autorităţile din Râmnicu Vâlcea cu ocazia Nunţii de Aur . La aniversarea celor 50 de ani de căsnicie, fiecare familie a primit în dar o diplomă de fidelitate pentru puterea de a-şi apăra dragostea de o jumătate de secol, flori pentru doamne şi tichete valorice în valoare de 600 de lei pentru achiziţia de bunuri şi servicii.
Cele 34 de cupluri de râmniceni care au împlinit 5 decenii de la Taina Sfintei Cununii au fost invitaţi la Arenele Traian pentru a primi felicitări. Sărbătoriţii au ciocnit o cupă de şampanie cu edilul oraşului, iar apoi au făcut fotografii.
Emoţionaţi, sărbătoriţii au declarat că iubirea, răbdarea şi înţelepciunea au stat la baza celor 50 de ani de căsnicie.
De la debutul acestei acţiuni, în august 1999, autorităţile din Râmnicu Vâlcea au sărbătorit peste 2 500 de cupluri.