În ediția de astăzi a emisiunii „Cu cărțile pe față” invitată este scriitoarea Simona Popescu. În premieră, de la ora 19:00, la TVR Craiova.
După ce timp de 15 ani nu a mai publicat poezie inedită în volum, Simona Popescu vine cu o carte eveniment care are deopotrivă succes de critică și de public.
„Cartea plantelor și animalelor”, un volum de peste 300 de pagini de poeme, este o carte cu mai multe straturi, o carte de care se pot îndrăgosti deopotrivă cei care apreciază candoarea, emoția, sensibilitatea în poezie, precum și cei care caută erudiția/straturile culturale/referințele livrești, așadar o carte care poate să ajungă la foarte multă lume și ne poate ajuta să redescoperim poezia. Cu cărțile pe față, am vorbit cu Simona Popescu despre această carte și despre literatura ei, chiar în mijlocul naturii, în refugiul de la Băbana al scriitoarei.
Cu rădăcini în volumele anterioare ale Simonei Popescu, „Cartea plantelor și animalelor” aduce un imaginar al naturii copleșitor, dar, în același timp, este evident că este o natură filtrată prin cultura și memoria poetei.
Diversitatea nesfârșită a „viului“, devine pentru scriitoarea sedusă de “ispita totului”, pretext de a se căuta pe sine, de a vorbi deci despre prietenie, renaştere, recluziune, singurătate, fragilitate, tinereţe şi bătrâneţe, vitalitate, extincţie, frumuseţe, vulnerabilitate, tandreţe, dragoste, limbaj, înţelegere, amintire, dar și despre câţiva artiști cu „grădinile” lor.
Realizator și moderator – Mirela Giodea
Despre Cu cărţile pe faţă
„Cu cărțile pe faţă” ne propunem să dezbatem și să înțelegem cum se scrie cultura română de astăzi. Temele emisiunii, bogate și variate, sunt abordate cu […]
Emisiuni Recente
Articole similare
Cu cărțile pe față – o întâlnire cu dirijorul Octav Calleya
Invitat Octav Calleya, dirijor Cu cărțile pe față, vă propunem în ediția de astăzi o întâlnire cu Octav Calleya, dirijorul de renume internațional, stabilit în Spania […]
Cu cărțile pe față – 17.03.2026
Invitat: Cătălin Băicuș Realizator: Mirela Giodea Cu cărțile pe față pătrundem în această ediție într-o lume mai puțin cunoscută, o lume în care sunetele nu există, […]
Cu cărțile pe față – 24.02.2026
Invitați: Mihaela Velea, critic de artă, șef secție Muzeul de Artă Craiova Cătălin Davidescu critic de artă Realizator și moderator: Mirela Giodea Cu cărțile pe față, […]
Cu cărțile pe față – 17.02.2026
Realizator: Mirela Giodea Invitată: Laura Tiparu, muzeograf și curator, Muzeul de Artă Craiova Se împlinesc anul acesta, pe 19 februarie, 150 de ani de la nașterea […]
Cu cărțile pe față – 27.01.2026
Invitați: Cristian Liviu Burada – poet, Petrișor Militaru – critic literar, redactor șef Mozaicul Realizator: Mirela Giodea Cu cărțile pe față vorbim în această ediție despre […]
Cu cărțile pe față – Gala Scriitorilor din Oltenia
Realizator: Mirela Giodea Gala scriitorilor din Oltenia, desfășurată la Muzeul de Artă din Craiova, a adus în prim-plan celebrarea scriitorilor și a rolului lor în cetate. […]





