A ucis un bărbat de 46 de ani, apoi a dat foc la ușa apartamentului unui alt bărbat, pe care îl amenințase la telefon că îl va ucide. Este fapta unui individ eliberat în urmă cu cinci ani dintr-un penitenciar, după ce a făcut 16 ani de închisoare tot pentru crimă. Mehedințiul se confruntă de la 31 august cu un val de violențe fără precedent, doi oameni fiind uciși doar în această săptămână de criminali eliberați după ce au făcut ani grei de închisoare.
După ce a fost eliberat din închisoare, tot pentru crimă, barbatul locuia de atunci într-un adăpost pentru persoane cu probleme sociale. Tot acolo stătea din vara acestui an și bărbatul de 46 de ani, pe care l-a ucis cu mai multe lovituri de cuțit. După ce a făcut prima victimă, a mai bătut la ușa unei femei care locuia în același adăpost și l-ar fi căutat și pe agentul de pază, care însă nu era prin apropiere. A plecat apoi către apartamentul unui bărbat pe care îl cunoștea, căruia i-a dat foc la ușă
Un vecin care a sărit să stingă focul a fost și el amenințat de individ. Oamenii legii au folosit un spray paralizant și l-au imobilizat pe barbat, moment în care au aflat de prima crimă pe care o făcuse.
Criminalul a fost condamnat la închisoare în 2001, după ce a ucis un om, iar din 2017, de când a fost eliberat locuia în adăpostul social al primăriei. Șeful acestuia spune că nu a făcut probleme până în această dimineață.
De la 31 august, în Mehedinți s-au produs patru crime, două numai în ultima săptămână, când o tânără de 26 de ani și acest bărbat de 46 au fost omorâți de criminali recidiviști.