Aproape o jumătate de milion de lei au dispărut din conturile unei asociații din județul Olt. Banii ar fi fost retrași în numerar, de la bancomate, pe parcursul a trei ani, fără să existe documente justificative. În urma cercetărilor, polițiștii au reținut un bărbat de 47 de ani, din Slatina, suspectat de delapidare. Este vorba despre fostul director al Asociației de Dezvoltare Intercomunitară „Oltul”, forul tutelar al Companiei de Apă Olt.
Un bărbat de 47 de ani, din municipiul Slatina, a fost reținut de polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Olt pentru delapidare. Este vorba despre fostul director al Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară „Oltul”, forul tutelar al Companiei de Apă Olt. Potrivit anchetatorilor, în perioada ianuarie 2022 – decembrie 2024, bărbatul ar fi retras aproximativ 480.000 de lei din conturile asociației cu ajutorul unui card bancar. Pentru sumele scoase de la bancomate nu ar exista documente care să justifice utilizarea banilor. Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Olt au deschis o anchetă, iar în urma probelor administrate au dispus reținerea suspectului pentru 24 de ore. Bărbatul a fost introdus în arestul IPJ Olt și va fi prezentat procurorului de caz, pentru dispunerea măsurilor legale. Cercetările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care ar fi fost comisă fapta.

















