Timp de o lună de zile, la Pitești se desfășoară Festivalul Internațional de Teatru. Manifestarea poartă numele marelui Liviu Ciulei, iar reprezentațiile sunt alese pe sprânceană. Publicul a reacționat pe măsură astfel că la primele două reprezentații sălile au fost pline.
A bătut gongul ediției din acest an a Festivalului Internațional de Teatru “Liviu Ciulei” la care au fost selectate zece producții teatrale din România, Moldova, Portugalia și Georgia. Ajuns la cea de-a cincea ediție, acest eveniment, dedicat artei spectacolului, aduce pe scena piteșteană actori, regizori, trupe de teatru din țară și din străinătate. Teatrele din Pitești și Craiova au prezentat deja primele producții.
Spectatorii de teatru și-au dedicat timp pentru întâlniri memorabile cu arta teatrală de calitate.
În fiecare sâmbătă și duminică, până la final de noiembrie, publicul are șansa de a vedea spectacole din ,,Prezentul clasic”, tema festivalului. Iar prețul biletului este de 50 de lei, adaptat perioadei de criză după cum spun organizatorii.

















