Peste 150 de percheziţii au avut loc, în această dimineaţă, la persoane şi firme suspectate că deţin ilegal articole pirotehnice. Percheziţiile au avut loc în aproape toată țara.
Poliţiştii au făcut 153 de percheziţii în 23 de judeţe şi Bucureşti şi au ridicat cantităţi uriaşe de materiale explozive care urmau să fie vândute pe sub mână. Peste 100 de tone de materiale pirotehnice au fost confiscate în România în ultimele zile. Poliţiştii au descins la sute de persoane despre care aveau informaţii că deţin ilegal artificii şi petarde. Percheziţiile fac parte din planul de acţiune denumit „Foc de Artificii”.