Datele oficiale arată că aproape cinci mii de vâlceni au început 2023 fără să aibă un venit lunar stabil. Este vorba despre persoane care au rămas fără un loc de muncă, din diverse motive. Mai mult de jumătate dintre ele nu mai au dreptul nici la indemnizația de șomaj.
La sfârşitul lunii decembrie 2022, rata şomajului înregistrată la nivelul AJOFM Vâlcea a fost de 3,42%. Un numar de 4757 de persoane figurau în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Vâlcea ca persoane fără un loc de muncă. Din totalul şomerilor înregistrati oficial, cei mai mulți, respectiv un număr de 3.265, sunt șomeri neindemnizați și au vârste între 40 și 55 de ani. 63 la sută dintre șomerii vâlceni nu au studii sau au doar studii gimnaziale sau profesionale și doar 5 la sută dintre persoanele aflate în căutarea unui job au studii superioare. Datele oficiale arată și că își găsesc din ce în ce mai greu un loc de muncă persoanele care locuiesc la țară. După mediul de rezidență, doar 1 500 de șomeri au domiciliul în oraș.