Handbalistele slătinene au pierdut meciul cu CS Dacia Mioveni, pentru evitarea retrogradării directe din Liga Naţională. În urma acestei înfrângeri, CSM Slatina mai păstrează doar șanse teoretice de a merge la meciurile de baraj pentru menținerea în Liga Florilor.
CSM Slatina a pierdut meciul din deplasare cu CS Dacia Mioveni, formaţie pregătită de Victorina Bora, cea care a antrenat echipa slătineană până în această primăvară. Handbalistele pregătite de Adrian Chiruţ au controlat prima repriză şi au intrat la vestiare cu un avans de două goluri, tabela de marcaj indicând 9-11. Pauza nu a fost de bun augur pentru sportivele de la Slatina care au revenit pe teren extrem de bulversate. Ele nu au reușit, în primele zece minute, să înscrie decât un gol, în timp ce adversarele au punctat de cinci ori. Pe fondul ratărilor, chiar și de la 7 metri, jucătoarele de la CS Dacia Mioveni au recuperat diferența și s-au distanțat la două goluri, în ciuda multor intervenții salvatoare ale portăriței Victoriya Timoshenkova.
Scor final: 22 la 20. Victoria handbalistelor de la Mioveni este una extrem de importantă pentru echipa condusă de Victorina Bora și o menține cu prima șansă de a juca barajul pentru a continua în Liga Florilor. Rezultatul de la Mioveni, aproape că spulberă speranțele handbalistelor de la Slatina de a merge la baraj, sansele fiind doar teoretice având în vedere că în ultimele trei etape vor întâlni: CSM Râmnicu Vâlcea, CSM București și CSM Craiova. Primul și ultimul meci se vor disputa pe teren propriu.