Elevii din județul Teleorman au o șansă în plus la educație de calitate datorită Centrului de Excelență care funcționează în subordinea Inspectoratului Școlar județean. Centrul le oferă copiilor posibilitatea de a-și îmbunătăți cunoștințele, prin cursuri de specialitate în cadrul cărora li se predau informații în plus față de programa școlară. În această perioadă, Centrul de Excelență se află în plin proces de selecție a elevilor.
Centrul Județean de Excelență Teleorman a luat ființă în urmă cu mai bine de doi ani, și de atunci sute de copii au reușit să-și îmbunătățească rezultatele la materiile de bază, prin intermediul cursurilor susținute, în afara curriculei școlare, de către profesori. Iar anul acesta, activitatea Centrului se va extinde și la școlile din mediul rural, astfel încât și copiii din zone defavorizate să aibă acces la educație de calitate.
Rezultatele Centrului Județean de Excelență nu au întârziat să apară. Zeci de elevi care au frecventat cursurile instituției au reușit rezultate foarte bune atât la olimpiadele și concursurile școlare, cât și la Evaluarea Națională.